Organizațiile cetățenilor români aparținând minorităților naționale vor fi sprijinite și în acest an să finanțeze proiecte și programe interetnice și de combatere a intoleranței, în condițiile în care Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, alocarea sumei de 107,5 milioane lei.
Sumele sunt prevăzute în bugetul Secretariatului General al Guvernului care execută operațiunile financiare destinate sprijinirii organizațiilor, potrivit protocolului încheiat de acestea și Departamentul pentru Relații Interetnice.
Astfel, din suma totală de 107,5 milioane lei prevăzută în bugetul de stat pe anul 2017, 105 milioane lei sunt alocate pentru sprijinirea organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, altele decât cele care primesc subvenții de la bugetul de stat, pentru inițierea și organizarea unor evenimente culturale și științifice, precum seminarii, colocvii, dezbateri, simpozioane. Aceste evenimente au scopul să ofere cetățenilor aparținând minorităților naționale din România oportunitatea de a se manifesta în domeniile culturii, religiei, educației, vieții politice.
Mai exact, banii sunt repartizați celor 18 organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Parlament și membre ale Consiliului Minorităților Naționale, care primesc anual fonduri bugetare pentru a fi sprijinite să funcționeze și să desfășoare activități de păstrare a tradițiilor, limbii și culturii proprii.
Alte 2,5 milioane lei sunt alocate pentru finanțarea și realizarea de activități și proiecte interetnice, de promovare a identității culturale, lingvistice, religioase și a drepturilor cetățenilor aparținând minorităților religioase, precum și de combatere a intoleranței, realizate de Departamentul pentru Relații Interetnice, la inițiativa sa sau în parteneriat cu structuri din țară și din străinătate.