Românii ar putea avea o nouă MINIVACANŢĂ de 5 zile la scurt timp după Paşti. Când pică aceasta

La începutul lunii iunie, românii se vor putea bucura de o nouă minivacanţă de cinci zile, după cum urmează:

Joi 1 iunie 2017 – Ziua Copilului declarată ZI LIBERĂ 

Vineri 2 iunie 2017- cel mai probabil va fi declarată ZI LIBERĂ întrucât face „punte” cu weekendul

Sâmbătă şi Duminică 3 şi 4 iunie 2017 – Weekend şi Prima zi de Rusalii

Luni 5 iunie 2017 – a doua zi de Rusalii, ZI LIBERĂ.

Codul Muncii prevede 14 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Unirii Principatelor Romane, Ziua Internaţională a Muncii, Ziua Copilului, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României.

Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Următoarele zile libere în 2017:

15 august — Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie — Sfântul Andrei
1 decembrie — Ziua Națională a României
25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul.

 romaniatv.net

[slideshow_deploy id=’20328′]