Un pompier salvator a făcut diferența dintre viață și moarte
Un petrilean de 48 de ani trăiește datorită intervenției salvatoare a unui pompier din cadrul ISU Hunedoara. Bărbatul se afla la volan când a suferit atacul de cord și norocul său a fost că prin zonă trecea militarul, chiar șeful pompierilor din Valea Jiului.
Adrian Avram era în zi liberă și venea de la un meci de fotbal. A văzut o tânără pe marginea drumului care-i face semne disperate să oprească. Aceasta i-a spus printre lacrimi că tatăl ei moare și i-a cerut ajutorul. Bărbatul încă se afla la volanul mașinii, iar lângă el era soția lui. Pompierul a constatat că victima nu respiră și i-a cerut tinerei să cheme ajutoare prin 112, atât un echipaj SMURD cât și unul SAJ cu medic. Toate datele arătau că este vorba fie de un atac cerebral ori unul de cord. Șeful pompierilor din Valea Jiului a început manevrele de resuscitare chiar acolo în mașina victimei, pe scaunul șoferului, și în tot acest timp îi explica soției bărbatului când să-i facă respirație gură la gură. Un alt tânăr a oprit câteva minute mai târziu și împreună cu Avram au reușit să scoată victima din autoturism și să o așeze într-o poziție în care puteau face eficient manevrele de resucitare. Intervenția militarului a fost salvatoare pentru că echipele de prim ajutor au reușit să scoată victima din stop cardiac.
”Ori că eram în timpul serviciului sau în timpul liber e același lucru. Nu cred că este un motiv de laudă. Toată lumea trebuie să procedeze la fel, avem obligația de a interveni și este normal să ajuți pe cineva în nevoie. De aceea nu consider că trebuie să spun ceva, să se mediatizeze cazul”, a spus Adrian Avram. Chiar dacă militarul nu consideră că a avut o intervenție salvatoare, cert este că victima sa trăiește astăzi datorită lui. Bărbatul este internat la Spitalul de Urgență Petroșani și medicii cred că dacă nu se intervenea în primele minute cu resuscitarea, șansele de a fi readus la viață erau mult mai mici, la fel și cele de recuperare.
[slideshow_deploy id=’36591′]