Două milioane pentru Asociația care se ocupă de maidanezi
Viața unui om este evaluată la 2 lei, în timp ce cea a unui câine este evaluată la 2,5 lei. Patrupedele din județul Hunedoara primesc mai mulțI bani decât asociația în subordinea căreia funcționează SMURD-ul, la nivel județean. Contribuația pentru Asociația Salvital este de 2 lei/cap de locuitor, în timp ce contribuția pentru Asociația pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân este de 2,5 lei/cap de locuitor.
“Asociaţia ,,Salvital” Hunedoara a fost constituită prin voinţa comună a membrilor fondatori, printre care şi Consiliul Judeţean Hunedoara, şi are ca scop crearea unei componente integrate la nivelul judeţului, specializată în acordarea ajutorului de urgenţă, resuscitarea şi descarcerarea victimelor accidentelor de orice natură, operaţiilor de salvare, precum şi transportul acestora la prima unitate medicală cu competenţă adecvată. Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Hunedoara nr. 258/2016 s-a aprobat modificarea contribuţiei anuale a Consiliului Judeţean Hunedoara către Asociaţia Salvital Hunedoara în vederea finanţării cheltuielilor de organizare, funcţionare şi dezvoltare a acesteia şi a Serviciul Mobil de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare al Judeţului Hunedoara (SMURD), de la 2 lei/locuitor al județului/an, la 3 lei/locuitor al judeţului/an, începând cu data de 1 ianuarie 2017, întocmindu-se Actul Adițional Nr. 1 la Acordul nr. 1317/7/2012 (CJH), respectiv nr. 7/21.02.2015 (SALVITAL), cuantumul cotizației Consiliului Județean Hunedoara pentru anul 2017 fiind în sumă de 1.403.025 lei”, arată documentul CJH prin care s-a aprobat plata unor cotizații.
De cealaltă parte, asociației care se ocupă de animalele fără stăpân îi revin două milioane de lei, doar de la Consiliul Județean.
“Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân”, s-a constituit în anul 2012 în urma asocierii Judeţului Hunedoara cu unele unităţi administrativ teritoriale din judeţ, asociere aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Hunedoara nr.52/2012. Prin adresa nr. 161/23.03.2017, înregistrată la Registratura Generală a Consiliului Județean Hunedoara sub nr. 4006/23.03.2017, se transmite Consiliului Judeţean Hunedoara cuantumul cotizației necesar asociaţiei pentru anul bugetar 2017, în cuantum de 2.000.000 lei”, mai arată același document.
Ambele asociații sunt susținute financiar șI de primăriile din Valea Jiului.
[slideshow_deploy id=’24093′]