Prima reuniune a Comitetului interministerial pentru trecerea la moneda euro a avut loc astăzi, la Palatul Victoria. Ședința a fost prezidată de premierul Sorin Grindeanu, iar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, au participat în calitate de vicepreședinți ai Comitetului.
România își menține angajamentul de adoptare a monedei euro și face eforturi pentru pregătirea riguroasă a acestui proces, astfel încât trecerea la moneda unică să se facă la momentul oportun. “Sarcina noastră este una dublă. Pe de o parte, trebuie să facem ca această trecere să fie cât mai lină pentru cetățeni. Pe de altă parte, să ne asigurăm că această convergență monetară se face în paralel cu o dezvoltare echilibrată a regiunilor țării și cu o convergență a veniturilor cetățenilor români, astfel încât să fie comparabile cu cele din alte state membre ale Uniunii Europene“, a afirmat premierul Sorin Grindeanu.
La rândul său, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a subliniat că abordarea procesului de adoptare a monedei euro trebuie să fie caracterizată de “prudență, responsabilitate și profunzime. Trebuie să ne concentrăm pe reducerea decalajelor de dezvoltare între regiunile României, referindu-ne aici la infrastructură, venituri, PIB pe cap de locuitor. Doar astfel, trecerea la moneda euro va fi sustenabilă”.
Ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, a precizat că România îndeplinește toate criteriile de convergență nominală, potrivit Tratatului de la Maastricht, mai puțin participarea în Mecanismul European al Ratelor de Schimb (ERM II). “Cea mai importantă este, însă, convergența reală exprimată prin puterea de cumpărare și reducerea decalajelor regionale”, a spus ministrul Finanțelor.
În urma reuniunii, s-a stabilit continuarea analizei privind măsurile necesare pentru asigurarea trecerii la moneda euro, ținând cont de pregătirea economică, financiară, dar și de impactul și gradul de acceptare socio-culturală la nivelul populației. Guvernul și BNR vor colabora pentru continuarea acestei analize, pe baza căreia se va face un calendar de implementare a măsurilor necesare pentru pregătirea adoptării monedei unice.
Membrii Comitetului au discutat, de asemenea, despre modul în care contextul european actual – dezbaterile pe tema viitorului Uniunii și declanșarea procedurilor de ieșire din UE a Marii Britanii – influențează procesul de aderare la euro. Un alt element important avut în vedere în cadrul pregătirii trecerii la moneda euro este preluarea de către România a președinției Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019.
“România este hotărâtă să susțină, în continuare, politicile de coeziune, în interiorul Uniunii. Avem toți același scop: o Uniune mai puternică, o Uniune în care statele membre au aceeași țintă. Adoptarea monedei euro este direcția corectă în care mergem și vrem să fim cu adevărat pregătiți pentru acest pas crucial pentru România”, a subliniat șeful Executivului.
Din Comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro fac parte reprezentanţi ai principalelor instituţii care vor fi angrenate în proces: Banca Naţională a României, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei și cel al IMM-urilor, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene, Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Social, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Energiei, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Educaţiei Naţionale, Institutul Naţional de Statistică, Comisia Naţională de Prognoză, Consiliul Concurenţei.