Dosar penal pentru o tamponare
O banală tamponare a dus la mobilizarea unei întregi echipe de criminaliști și la blocarea temoporară a circulației rutiere în centrul Petroșaniului.
Un bărbat din Petroșani, de 58 de ani, a ajuns la Spitalul de Urgență după ce i s-a făcut atât de rău încât echipajul medical ajuns la fața locului a considerat că sunt necesare investigații amănunțite. Totul s-a întâmplat în urma unei banale tamponări, în fața Judecătoriei Petroșani, iar șoferii mașinilor implicate au scăpat teferi, dar un pasager a acuzat ulterior probleme de sănătate. Practic, omul aflat într-una din mașinile implicate în accident, a cerut ajutor după ce i s-a făcut rău când și-a văzut mașina distrusă, pe care abia o cumpărase. Chiar dacă în prima fază accidentul a fost considerat unul fără victime, produs din cauza unei neacordări de prioritate, polițiștii au fost nevoiți să întocmească un dosar penal. Potrivit subcomisarului Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, pentru că pasagerul ar fi suferit vătămări în urma accidentului, a fost necesar ca echipa de criminaliști a Poliției Petroșani să efectueze și o cercetare la locul accidentului.
[slideshow_deploy id=’13835′]