Un pompier din Uricani zidește un adăpost pentru un vecin rămas pe drumuri în urma unui incendiu
Într-o noapte, de la sfârșitul lunii decembrie, plutonierul major Petre Pavel, împreună cu colegii săi de la Garda de intervenție Lupeni, a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din Uricani.
Deși s-au deplasat în doar câteva minute, până la locul în care se desfășura incendiul, pompierii au găsit o ardere generalizată la aproape întreaga casă. Eforturile echipajului de stingere au fost răsplătite, însă, de faptul că proprietarul casei, un bătrânel de 65 de ani a supraviețuit incendiului.
Pentru Petre Pavel intervenția de stingere a incendiului nu a fost una obișnuită. Bătrânul, rămas fără un acoperiș deasupra capului, este vecinul mamei sale, iar în acea noapte pompierul a decis că nu poate rămâne nepăsător la suferința aproapelui său.
„Din păcate, vecinul a rămas pe drumuri. A stat la noi, în casa părintească, o perioadă. Apoi i-am adus o baracă în care să poată locui. Dar nu poţi trăi într-o baracă de 2/3. E suflet de om. M-am decis să caut ajutoare, să-i construiesc o căsuţă. A lui. Să poată să-şi trăiască liniştit bătrâneţea”, a explicat Petre Pavel.
Din momentul în care i-a încolţit în minte ideea pompierul nu a mai avut liniște până nu s-a apucat de lucru. A curăţat locul devastat de incendiu a cumpărat parte din materialele de construcţie, susținut și din donații ale reprezentanților unui composesorat și a consiliului local din Uricani, şi deja a turnat fundaţia.
Inspectorul șef al I.S.U. Hunedoara, locotenet colonel Viorel Demean spune că exemplul lui Petre Pavel este unul demn de urmat, compasiunea și grija pentru semeni fiind calități definitorii pentru majoritatea celor care se luptă cu flăcările sau salvează, în fiecare zi, oameni.
Colegii lui Petre sunt deciși să dea și ei o mână de ajutor dar și să susțină financiar efortul pompierului, în vârstă de 30 de ani.
[slideshow_deploy id=’17636′]