În iarna 2016-2017, Sucursala Electrocentrale Paroşeni a furnizat agent termic pentru asigurarea unui confort termic adecvat populaţiei, agenţilor economici şi instituţiilor publice din municipiile Petroşani şi Vulcan.
”În condiţiile situaţiei financiare extrem de dificile în care se află Societatea CEH SA, inclusiv Sucursala Electrocentrale Paroşeni, furnizarea energiei termice către consumatorii racordaţi la sistemul de termoficare s-a realizat cu eforturi umane şi materiale deosebite. În ciuda inerentelor avarii survenite pe magistrala de termoficare sau pe racordurile care alimentează punctele termice din municipiile Văii Jiului, parametrii atinşi la livrarea agentului termic au fost de nivel calitativ ridicat, remedierea defecţiunilor fiind făcute operativ astfel încât disconfortul beneficiarilor să fie redus la maximul posibil”, se arată într-un comunicat de presă al Complexului Energetic Hunedoara.
Reprezentanții CEH arată însă că, din păcate, în relaţia cu S.C. Termoficare SA Petroşani, se constată faptul că, faţă de un total al facturilor emise şi scadente în sumă de 4.252.865,49 lei aferente perioadei noiembrie 2016 – martie 2017, pentru aceeaşi perioadă suma încasată reprezentând contravaloarea agentului termic furnizat este denumai 2.107.256,59 lei, ceea ce reprezintă un grad de încasare de 49,55%.
”Această situaţie ne-a obligat să comunicăm revânzătorului local faptul că, dacă până în 18.04.2017 gradul de încasare nu va atinge un nivel de minim 80% din facturile scadente aferente sezonului de iarna 2016-2017, de la acea dată vom sista furnizarea energiei termice către agenţii economici, instituţiile publice şi populaţia Municipiului Petroşani. Totodată, neachitarea în integralitate a contravalorii totale a facturilor restante până la începerea sezonului rece din acest an va face imposibilă furnizarea agentului termic, în Municipiul Petroşani, în iarna 2017-2018, responsabilitatea şi asumarea consecinţelor care vor decurge din acest fapt fiind strict a S.C. Termoficare SA Petroşani împreună cu Administratorul Judiciar al societăţii şi a autorităţii locale. Situaţia actuală şi cea de perspectivă ne obligă la o informare corectă şi obiectivă a locuitorilor Văii Jiului şi la transmiterea unui semnal de alarmă autorităţilor locale şi revânzătorului în vederea adoptării măsurilor necesare pentru asigurarea condiţiilor optime de continuare a furnizării energiei termice, în beneficiul populaţiei”, se mai arată în comunicatul CEH, primit la redacție.