Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva își adaptează activitățile în funcție de necesitățile unor categorii tot mai largi de utilizatori. De aceea, Biblioteca Județeană organizează o serie de activități și oferă servicii într-o gamă diversificată, orientate în principal către tineri.
Directorul instituției, Ioan Sebastian Bara spune că pe lângă serviciile cu care Biblioteca județeană și-a obișnuit utilizatorii (împrumut de cărți pentru copii și adulți în limba română și în limbi străine; împrumut de CD-uri cu muzică și DVD-uri cu desene animate, filme artistice și documentare; accesul la presa locală și națională; consultarea legislației la zi; bibliografii la cerere și acces la internet), în perioada care urmează vor fi organizate, cu titlu gratuit, următoarele activități destinate utilizatorilor:
- Cursuri de formator (20 de locuri), care se vor desfășura în perioada 08.05 – 12.05.2017, 21.08. – 25.08.2017, între orele 900 și 1700. Absolvenții vor primi diplomă de formator acreditată de ANC. Înscrierile se fac la Secretariatul instituției, de luni până joi, între orele 830 și 1600, vineri între orele 830 și 1330, în perioada 20.04 – 03.05.2017. Actele necesare pentru înscriere sunt: diplomă de licență, carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie (cópii).
- Cursul „Primii pași în carieră” (10 locuri), care se va desfășura în perioada 19.05 – 20.05.2017, între orele 1200 și 1700. Cursul se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 20 de ani, având ca scop orientarea profesională a acestora. Principalele obiective sunt utilizarea rețelelor profesionale, identificarea cerințelor actuale de pe piața muncii și susținerea unui interviu. Înscrierile se fac la Secretariatul instituției, de luni până joi, între orele 830 și 1600, vineri între orele 830 și 1330, în perioada 20.04 – 03.05.2017, pe baza actului de identitate.
- Ateliere de quilling, care se vor desfășura în perioada 19.06 – 23.06.2017, între orele 1000 și 1200. Atelierele se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani. În cadrul acestora copiii vor învăța să creeze modele decorative pentru o gamă diversă de obiecte precum felicitări, invitații, ornamente 3D, ornamente cadouri, rame foto etc. Înscrierile se fac la Secretariatul instituției, de luni până joi, între orele 830 și 1600, vineri între orele 830 și 1330, în perioada 20.04 – 03.05.2017, pe baza actului de identitate (certificat de naștere, carte de identitate).
- Cursuri de inițiere în domeniul calculatorului (8 locuri), care se vor desfășura în perioada 22.05 – 31.05.2017, între orele 1600 și 1900. Înscrierile se fac la Secretariatul instituției, de luni până joi, între orele 830 și 1600, vineri între orele 830 și 1330, în perioada 20.04 – 03.05.2017, pe baza actului de identitate.