Jandarmii montani din județul Hunedoara recomandă turiștilor care se află, în aceste zile, în stațiunile de munte să nu se aventureze pe trasee și să rămână în zona cabanelor, având în vedere avertizarea de cod galben de precipitații, ninsori și vânt puternic sub care se află întreaga zonă până pe 21 aprilie, la ora 10,00.
„La altitudini de peste 1.400 m se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va sufla tare, cu viteze de 80 — 100 km/h, pe creste, viscolind zăpada. În acest interval vremea se va răci accentuat. Jandarmii montani recomandă turiștilor să se echipeze corespunzător și să nu se aventureze pe traseele montane, încercând să rămână în zona cabanelor”, se arată într-un comunicat al IJJ Hunedoara, remis AGERPRES.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, maior Nicolae Răducu, jandarmii montani își vor intensifica activitatea în zona de serviciu și sunt pregătiți să intervină dacă situația o va impune.
La nivel județean, Prefectura Hunedoara a informat că prefectul Fabius Kiszely a convocat marți după amiază Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), primăriile fiind notificate cu privire la avertizarea meteo.
„Secretariatul Tehnic Permanent al CJSU, asigurat de ISU Hunedoara, a notificat primăriile cu privire la consecințele avertizării de vreme rea cod galben, iar polițiștii rutieri, jandarmii montani și salvamontiștii hunedoreni își vor intensifica activitatea și sunt pregătiți să intervină. Pompierii și angajații Serviciului de Ambulanță Județean sunt pregătiți cu autospeciale și ambulanțe să acorde sprijin și asistență medicală hunedorenilor”, se precizează într-un comunicat al CJSU Hunedoara.