Pentru una dintre cele mai active filiale din cadrul Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, respectiv cea din județul Hunedoara, zilele trecute a fost momentul unui necesar bilanț de activitate, dar și al unui nou început de drum, girat de alegerea unei noi echipe de conducere a acestei apreciate asociații care reunește oameni pentru care patriotismul, istoria și cultul eroilor sunt elemente definitorii ale prieteniei care-i aduce laolaltă sub stindardul nației române.
Nu întâmplător, Adunarea Generală a Asociației Județene Hunedoara Cultul Eroilor ”Regina Maria” a avut loc, anul acesta, în municipiul Vulcan, localitate în care primarul Gheorghe Ile a dat startul unor evenimente menite să marcheze Centenarul Marelui Război care a culminat cu făurirea României Mari. Delegații celor 9 organizații locale din Deva, Brad, Hunedoara, Petroșani, Vulcan, Petrila, Șoimuș, Hațeg, și Vețel au decis, prin vot unanim, ca noul Birou Executiv Județean al Asociației Cultul Eroilor ”Regina Maria” să fie condus chiar de cpt.(r) Gheorghe Ile – primarul municipiului Vulcan, care-i succede astfel în funcție maiorului Gheorghe Marc. Ile va avea alături un Birou Executiv din care fac parte dr. Ciprian Drăgan (istoric) – în calitate de primvicepreședinte, mr.(r) Gheorghe Marc, ec. Nicolae Stoica, dr.ist. Mihai Căstăian – vicepreședinți, Ioan Dorel Șchiopu – secretar executiv; Tiberiu Vințan – purtător de cuvânt; plt.adj.(r) Sorel Dușa, col.(r) Ioan Levițchi, ag.sec. Tudorița Liță, col.(r) Aurel Babin, preot.dr. Florin Dobrei, col.(r) Victor Șerbănescu – membrii; col.(r) Dănilă Moldovan, col.(r) Viorel Oprean – membrii supleanți. Alături de președinte, președinte executiv și vicepreședinți, în componența noului Consiliu Director județean al acestei organizații au fost aleși, în calitate de membri, omul de afaceri Emil Părău, părintele protopop Petrache Crețu, col.(r) Iancu Crețu, col.(r) Mircea Constantinescu, plt.adj.(r) Sorel Dușa, ag.sec. Tudorița Liță, preot.dr. Florin Dobrei, col.(r) Aurel Babin – președintele subfilialei Deva, col.(r) Octavian Todea – președintele subfilialei Hunedoara, col.(r) Ioan Levițchi – președintele subfilialei Petroșani, col.(r) Adrian Ronai – președintele subfilialei Petrila, col.(r) Nicolae Lașiță – președintele subfilialei Șoimuș, prof. Liviu Lazăr – președintele subfilialei Vețel, lt.col.(r) Dan Vasile – președintele subfilialei Vulcan și col.(r) Adrian Băloiu și col.(r) Ioan Lukacs – supleanți.
”Este pentru mine o deosebită onoare să fiu ales în fruntea acestei asociații județene Cultul Eroilor, în care am onoarea de a putea fi prieten cu oameni pe care-i stimez în mod deosebit și împreună cu care ne leagă aceleași profunde sentimente de respect față de istoria românilor, față de eroi și față de oamenii remarcabili ai acestor meleaguri. Voi căuta să mă achit cu cinste de această mare onoare pe care mi-ați făcut-o, astfel încât, împreună, să întâmpinăm așa cum se cuvine Centenarul făuririi României Mari”, a spus Gheorghe Ile, noul președinte al Asociației Județene Cultul Eroilor ”Regina Maria”.
La evenimentul de la Vulcan au participat invitați din cadrul conducerii naționale a Asociației Cultul Eroilor ”Regina Maria”, precum vicepreședintele general de brigadă Grigore Buciu și secretarul executiv Nicole Sanda, președintele Filialei Vâlcea, istoricul prof. Eugen Petresc (alături de o numeroasă delegație), șeful Comisariatului Militar Gorj, gen.(r) Ilie Constantin, președintele Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din județul Hunedoara, col.(r) Dănilă Moldovan, viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu ș.a.
În cadrul evenimentului au fost acordate o serie de diplome de excelență și diplome aniversare. Evenimentul s-a încheiat cu un omagiu adus eroilor neamului la monumentul Ostașului Necunoscut din Parcul Eroilor de la Vulcan.
[slideshow_deploy id=’24093′]