20 de ani de colaborare dintre Varpalota și municipiul Petroșani
Localitățile Varpalota din Ungaria și municipiul Petroșani sunt înfrățite de 20 de ani. Pe parcursul anului 2017 sunt programate 13 acțiuni aniversare comune, iar primarl localității maghiare Varpalota s-a întâlnit cu reprezentanții administrației locale de la Petroșani.
“Longevitatea înfrățirii dintre petroșeneni și varpaloteni are la bază în principal munca susținută a celor două administrații publice locale, care sunt în fapt inițiatoarele,motorul și liantul acestei înfrățiri, care a deschis o cale de dialog și acțiune deosebit de fructuoase între Petroșani și Varpalota. Este ceea ce s-a desprins și din întâlnirea de astăzi pe care am avut-o cu doamna Marta Talaber – primărița din Varpalota, întâlnire necesară în contextul în care pe parcursul lui 2017, sunt programate 13 acțiuni aniversare comune. Ceea ce ambele comunități au reușit în acești 20 de ani a permis ca în mod gradat și progresiv, să fie incluse în programul comun de activități grupuri diverse reprezentând societatea civilă din cele două localități. Este ceea ce facem și anul acesta prin participarea delegaţiilor oficiale la manifestările dedicate zilelor celor două comunităţi, participarea sportivilor la competiţii organizate atât în Petroșani cât și în Varpalota, tabăra reciprocă pentru copii, schimbul de experiență la nivelul reprezentanților mass-media și nu în ultimul rând organizarea unui concert de muzică clasică cu scop filantropic, în luna decembrie”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primaurl municipiului Petroșani.
Acţiunile culturale sunt importante pentru autorităţile locale de la Petroşani, dar şi pentru cele de la Varpalota. În acest sens se are în vedere ca anul viitor, formaţii artistice din Petroşani să participe la evenimente culturale din Varpalota.
[slideshow_deploy id=’24093′]