Lonea și Lupeni ar urma să fie închise până în 2027

Un acord între sindicate și ministerul de resort prevede ca două exploatări aflate în subordinea Complexului Energetic Hunedoara să fie închise abia în anul 2027. Mai exact, Ministerul Energiei se angajează să inițieze demersuri privind notificarea de închidere a minei Lupeni în decembrie 2018 (față de termenul inițial de 30 septembrie 2017) iar programul de închidere să fie prelungit de la limita anului 2024 pentru sfârșitul anului 2027. Acest lucru înseamnă un venit pentru angajați chiar dacă exploatările nu vor mai produce de la finele lui 2018. Convenția între Ministerul Energiei, Confederația Meridian și Sindicatul Muntele mai prevede ca ”prin actul de separare a activității miniere de cea energetică să se impună cu clauze ferme un Contract privind perioada de preluare a cantității de cărbune (până la sfârșitul anului 2027) și prețul de achiziție al acestuia”.

[slideshow_deploy id=’36591′]