Doi reputați medici specialiști din țara noastră au fost desemnați, prin votul unanim al Consiliului local Petroșani, drept cetățeni de onare ai localității. Primarul municipiului Petrșani, Tiberiu Iacob Ridzi, la inițiativa căruia au fost validate proiectele de hotărâre privind desemnarea celor două noi titluri de ”Cetățean de onoare” al municipiului Petroșani, apreciază că activitatea profesională și profilul moral al celor doi medici, dar și rolul lor în dezvoltarea domeniului sănătății publice din Valea Jiului, sunt tot atâtea recomandări pentru acordarea acestui titlu.
Spre exemplu, dr. George Litarczek, născut în Statele Unite ale Americii, în anul 1925, unde tatăl său făcea studii la o universitatea americană înbaza unei burse Rockefeler, a ales să trăiască la Petroșani, după ieșirea sa la pensie, fiind și un consultant medical de excepțională valoare al medicilor din Valea Jului. Dr. Litarczek este considerat drept părintele anesteziei moderne din țara noastră, de activitatea sa medicală desfășurat la Spitalele bucureștene Colțea și Fundeni legându-se elaborarea unor noi metode de anestezie, precum laboratorul clinic modern, cateterismul cardiac, dializa extrarenală, chirurgia cardiacă, chirurgia de transplant și tehnicile neinvazive.
”Doctorul George Litarczek este primul medic anestezist din România. Se poate spune că familia Litarczek a făcut pionierat în România, în diverse domenii ṣi în decursul a trei generaṭii: bunicul, Carol, a fost creatorul primei centrale electrice din Oltenia; tatăl, medic nutriṭionist, alături de mama, histolog, au făcut ṣi cercetare; fiul, George a fost întemeietorul ṣcolii medicale româneṣti de anestezie. Nu putem decât să ne mândrim că un om cu o astfel de carte de vizită a ales să ne fie concitadin și suntem onorați, la rândul nostru, să-i putem conferi distincția de cetățean de onoare al mnicipului nostru”, spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Simlar, medicul ortoped Mihail Banacu a primit, la rândul său cu votul unanim al consilierilor local de la Petroșani, titlul de ”Cetățean de onoare”. Cu o excepțională carieră medicală, începută la dispensarul medical din Geoagiu și încheiată la Sitalul județean din Rm. Vâlcea, dr. Mihail Banacu a profesat, mai bine de două decenii, între anii 1963 și 1985, în cadrul Spitalului de Urgență din Petroșani, al căruia director a fost chiar în momentul înființării noului edificiu al acestuia din centrul municipiului Petroșani.
”În prezent pensionar, stabilit la Vâlcea, dr. Mihail Banacu este medic la Clinica Rapitest din Rm. Vâlcea. Districția care-i este acordată de municipalitatea de la Petroșani, vine în completarea Ordinului Meritul Sanitar clasa a II-a, cu care a fost distins încă din anul 1984, în perioada în care șef secție Ortopedie la Spitalul din Petroșani, dar și a Ordinului Meritul Sanitar în grad de cavaler, cu care a fost distins în anul 2004. Dincolo de aceste titluri, se cuvine să-i adresăm mulțmirile comunității noastre domnului dr. Banacu, de numele căruia se leagă una din principalele etape de dezvoltare a activtăți medicale din Petroșani și Valea Jiului”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Cei doi reputați medici vor primi, în mod oficial, titlul de ”Cetățean de onoare” al municipiului Petroșani în cadrul unei ceremonii organziată de Administrația Publică Locală din Petroșani de comun acord cu cei doi distinși laureați.
[slideshow_deploy id=’43281′]