Prin intermediul unui comunicat de presă al președintelui Sindicatului ”Muntele” Darius Câmpean, organizația sindicală apreciază că nu înțelege fariseismul unora care, după ce au fost răsplătiți cu funcții în administrația CEH pentru a-și da acceptul tacit pentru închiderea minelor Lupeni și Lonea, se arată acum profund deranjați de încheierea Convenției din 24 aprilie a Ministerului Energiei și Confederației Meridian împreună cu Sindicatul Muntele privind amânarea termenului pentru închiderea minelor.
”Practic această Convenție anulează aplicarea variantei tehnocrate privind viitorul CEH, variantă în care închiderea minelor Lupeni și Lonea era prevăzută pentru anul 2018, și va permite funcționarea celor două mine pentru încă o bucată de timp. Venim, în același timp, în fața oamenilor cu precizarea că nu vom intra, sub nici o formă, într-o polemică cu aceste persoane, deoarece Sindciatul Muntele are alte priorități și obiective legate de funcționarea în continuare a Complexului Energetc Hunedoara”, spune Darius Câmpean, președintele Sindciatului Muntele.
[slideshow_deploy id=’27028′]