Peste 160 de jandarmi hunedoreni vor asigura un climat de linişte şi siguranţă cetăţenilor, în perioada 29 aprilie-1 mai 2017, în staţiunile turistice, pe traseele montane, cât şi la manifestaţiile cultural-artistice, religioase și sportive ce se vor desfăşura în spaţiul public în judeţul Hunedoara.
Jandarmii vor menţine ordinea publică în staţiuni şi pe trasee turistice
Jandarmii montani vor fi prezenţi în staţiunile montane Straja şi Parâng, pe traseele turistice din munţii Retezat, Vâlcan, Şureanu şi Parâng, precum şi în staţiunea Geoagiu Băi, unde sunt aşteptaţi să sosească numeroşi turişti.
Jandarmii montani sfătuiesc turiştii, care aleg să petreacă minivacanţa de 1 mai la munte, să nu se aventureze pe traseele turistice fără echipament adecvat şi să se informeze temeinic asupra traseului pe care doresc să îl parcurgă. De asemenea, trebuie să adopte un comportament decent, să nu săvârşească fapte de natură să tulbure ordinea publică şi să nu recurgă la deteriorarea amenajărilor turistice, marcajelor sau indicatoarelor.
Persoanele care se află în dificultate, trebuie să apeleze jandarmii montani şi salvamontiştii la numărul de urgenţă 112.
Jandarmii vor asigura ordinea publică la manifestaţiile cu public numeros
În această perioadă, jandarmii vor asigura ordinea publică la 20 de manifestările religioase, sportive şi cultural-artistice.
Jandarmii recomandă tuturor participanţilor la aceste adunări publice să respecte recomandările făcute de organizatori sau de forţele de ordine și să sesizeze orice încălcare a prevederilor legale.
[slideshow_deploy id=’19661′]