Pronunțare amânată în dosarul actelor false de Apollonius
Maria Albescu, directorul liceului privat ”Apollonius” din Petroșani, trimisă în judecată de DGA într-un dosar de corupţie, pentru că împreună cu complici a aranjat eliberarea în fals a unor documente şcolare, așteaptă soluția primei instanțe.
Capul grupării era Ilaş Marius Valentin, judecat și el în același dosar. Dosarul de judecată a ajuns la final încă de la începutul acestei luni și magistrații ar fi urmat să pronunțe soluția. Completul de judecată al Tribunalului București a amânat în două rânduri pronunțarea, astfel că pe data de 10 mai a.c., vor trebui să ajungă la un verdict.
Anchetatorii susțin că Maria (Mia) Albescu, în calitate de manager al unui liceu privat din Valea Jiului, în cursul lunii iulie 2015, a cerut şi apoi a primit suma de 7.000 de lei de la un individ, Valentin Marius Ilaş, pentru a întocmi în fals mai multe documente privind situația școlară completă a unui martor care a făcut şi denunţul la DGA. Acesta a cerut o adeverință și foaie matricolă, care să ateste că a făcut patru ani de liceu la unitatea de învăţământ privată. Anchetatorii arată că Valentin Marius Ilaş a intermediat afacerea şi se lăuda cu „pile” prin ministere ori instituţii din Petroşani şi astfel a reuşit să păgubească mai multe persoane. Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului București iar printre inculpați s-au aflat și denunțătorii, ambii fiind condamnați de prima instanță. Dumitru Georgescu a primit un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influenţă. Al doilea inculpat, Gyan Amma Boahemmah a primit o pdepeapsă identică pentru complicitate la trafic de influenţă.
[slideshow_deploy id=’17636′]