Marţi, 2 mai, elevii se întorc la şcoală. Mai sunt 33 de zile până la vacanţa de vară

Elevii sunt astăzi încă în vacanţa de Paşte, urmând să revină în clase mâine, pe data de 2 mai. Din acea zi porneşte şi numărătoarea inversă pentru vacanţa de vară, programată să înceapă pe 17 iunie. Practic, începând din 2 mai mai sunt 33 de zile de şcoală până la vacanţa de vară. Între acestea, între 15 mai şi 9 iunie, este programată şi Şcoala altfel. Nu uitaţi şi că 1 iunie este zi liberă în acest an.

„Cate zile mai sunt pana la vacanta de vara?” Aceasta intrebare revine pe buzele elevilor in fiecare an incepand cu luna mai, pentru ca se simte deja apropierea momentelor de rasfat pe plaja sau in vacante la bunici.
Ei bine, daca va intreaba cei mici cat mai au pana la vacanta, le puteti spune ca, din clipa in care vor reveni din vacanta de Paste si 1 Mai, au ramas 33 de zile de scoala.
Elevii vor reveni in clase pe 2 mai, urmand sa aiba cursuri pana pe 16 iunie, ultima zi de scoala inainte de vacanta de vara. Nu uitati insa ca si 1 iunie este zi libera in 2017, anul acesta fiind prima zi  in care se va aplica legea recent promulgata de presedintele Klaus Iohannis.
Tot in aceasta perioada este programat sa aiba loc si programul „Scoala Altfel”. Programul national „Scoala altfel” are o durata de cinci zile consecutive lucratoare in timpul anului scolar si poate fi derulat pe baza unei planificari ce ramane la decizia unitatilor de invatamant.

Astfel, in functie de ciclurile scolarizate, au fost stabilite urmatoarele intervale: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016; 27 februarie – 31 martie 2017 si 15 mai – 9 iunie 2017 (invatamantul prescolar si primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016; 27 februarie – 31 martie 2017 si 15 mai – 9 iunie 2017 (invatamantul gimnazial, liceal, profesional si postliceal).

Nu uitati si ca pentru clasele terminale din invatamantul liceal, anul scolar se incheie in data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, in data de 9 iunie 2017.

ziarulunirea.ro

[slideshow_deploy id=’19661′]