Sute de participanți și zeci de premii la festivalul starurilor de la Vulcan. Marele Premiu merge la Deva !

star12Două zile de concurs, trei zile de spectacole artistice cu prestații excepționale susținute de peste 200 de artiști din mai multe județele ale țării și o impresionantă paradă pe străzile din Vulcan, conturează, în linii mari, imaginea ediției din acest an a Fesrivalului de talent ”Fii star în țara ta” organizat de omul de afaceri Cătălin Țugulea la Vulcan, în Valea Jiului.

Membrii juriului au avut astfel o misiune destul de grea pentru a-i departaja pe tinerii care au evoluat pe scena Clubului IMAX din Vulcan și care au demonstrat, fiecare în parte, că sunt demni de a urca pe o scenă a starurilor și tinerelor talente din România. Într-un final, juriul a decis ca trofeul Marelui Premiu al Festivalului ”Fii star în țara ta !” – ediția a IV-a 2017 să-i fie atribuit solistei de muzică ușoară Nicole Criss Chișcociu din Deva.

În vârstă de 18 ani, Nicole Criss Chișcociu este îndrăgostită de muzică, pe care o studiază de la vârsta de 9 ani la Școala populară de artă.
”Am început cu canto clasic, pe care l-am studiat timp de 3 ani, iar acum studiez muzica ușoară la Școala populara de artă din Deva.
Ador să cânt la pian, deoarece sunetul acestui instrument mă relaxează și mă duce cu gândul la visare. Fac parte și dintr-un cor , numit Amadeus, în care îmi face o deosebită plăcere să particip”, se descrie Nicole Chișcoiu pe blogul său.

marele premiu festival

Un trofeul similar cu al câștigătoarei a primit și solista de muzică populară Adelina Tomulescu, din Rovinari, clasată a doua în clasamentul general al festivalului-concurs de la Vulcan.

Organizatorii au distribuit însă alte cîteva zeci de premii, pentru ocupanții podiumului la cele cinci secțiuni de concurs, pe diverse categorii de vârstă.

star13

Foto: Ionică Merișanu

[slideshow_deploy id=’20328′]