Organigramă nouă la  Agenția de Dezvoltare Economică

Agenția de Dezvoltare Economică anunță că în ședința ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, de la sfârșitul săptămânii trecute, a fost aprobată noua formă a Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Agenției de Dezvoltare Economico-Socială a Județului Hunedoara. 

Modificarea structurii A.D.E.H. s-a realizat, întrucât s-a dorit eficientizarea activității instituției, în funcție de atribuțiile și volumul de muncă din fiecare compartiment/serviciu. În acest sens s-a creat „Serviciul de Promovare şi Dezvoltare Turism în Judeţul Hunedoara”, în scopul promovării obiectivelor turistice din județ, precum și a realizării activităților adiacente acestui domeniu, acțiunile având ca finalitate dezvoltarea din punct de vedere economic și social a județului Hunedoara.

 

Ținând cont de nevoile actuale şi viitoare realizării sarcinilor în domeniul promovării turismului, „Serviciul de Promovare şi Dezvoltare Turism în Judeţul Hunedoara” a fost creat în următoarea structură:
– 1 post șef serviciu – grad II, nivelul studiilor superioare (post de conducere);
– 1 post inspector de specialitate – grad IA, nivelul studiilor superioare (post de execuție);
– 1 post inspector de specialitate – grad II, nivelul studiilor superioare (post de execuție);
– 1 post referent de specialitate – grad I, nivelul studiilor superioare (post de execuție);
– 1 post referent de specialitate – grad II, nivelul studiilor superioare (post de execuție);
– 3 posturi inspector de specialitate – debutant, nivelul studiilor superioare (posturi de execuție).

 

“Din cele opt posturi, trei posturi sunt vacante (inspector de specialitate- debutant), urmând să fie ocupate prin concurs, conform legislației în vigoare.
Pentru o mai bună promovare a potențialului turistic al Județului Hunedoara, A.D.E.H. intenționează să deschidă trei puncte de lucru în localitățile/zonele cu potenţial turistic ridicat: Brad, Hațeg și Valea Jiului, deservite de personal de specialitate din cadrul acestui serviciu.
Obiectivele „Serviciului de Promovare şi Dezvoltare Turism în Judeţul Hunedoara” sunt: realizarea şi promovarea Calendarului Anual de Evenimente al Judeţului Hunedoara; realizarea de materiale de promovare a zonelor și obiectivelor turistice din județ: filme de prezentare, spoturi publicitare, portofoliu foto, broșuri, flyere etc.; reprezentarea Județului Hunedoara la Târgul de Turism al României, precum și la alte evenimente din acest domeniu din țară și din străinătate; întocmirea bazei de date privind potenţialul turistic al judeţului prin inventarierea şi monitorizarea principalelor resurse turistice ale judeţului Hunedoara; realizarea acţiunilor de promovare a elementelor culturii tradiţionale cu valenţe turistice; întocmirea bazei de date cu unitățile de cazare din Județul Hunedoara; crearea aplicației mobile Turism în Hunedoara; promovarea județului Hunedoara pe pagina de Facebook Enjoy Hunedoara; promovarea „Asociaţiei de Producători de Produse Tradiţionale şi Ecologice”; acordarea de consultanţă personalului din centrele de informare şi promovare turistică ale judeţului Hunedoara”,  spune Radu Barb, directorul ADEH.

[slideshow_deploy id=’24093′]