Dezbaterea despre relocarea în județul Timiș a 2.500 de disponibilizați de la Complexele Energetice Oltenia și Hunedoara

visan doruCamera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș și Mitropolia Banatului au avut inițiativa de a organiza joi, la Timișoara, o masă rotundă pe tema posibilității de relocare în județul Timiș a 2.500 de persoane care vor fi disponibilizate în acest an de la Complexele Energetice Oltenia și Hunedoara.

‘Privită la nivel național, problema este destul de dificilă. Toată forța de muncă calificată, nu mă refer doar la cei disponibilizați, ci și la foarte mult personal din entitățile care au probleme, pleacă în afară. Or, consider că păstrarea și valorificarea cunoștințelor și a experienței profesionale în interiorul țării noastre este o reușită‘, a declarat presei Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei, prezent la întâlnire.

Relocarea unui număr atât de mare de disponibilizați în județul Timiș implică probleme mai ample, întrucât este vorba și despre familiile acestora și despre cazarea lor, dar secretarul de stat a precizat că lucrurile trebuie privite sub două aspecte care ar fi posibil să pornească pe actuala legislație, iar dacă va fi nevoie, se vor aduce completări, ca să se poată aplica măsura și în alte situații similare ulterioare.

Am vorbit despre două aspecte, respectiv despre relocare — și se va face în baza unei analize proprii pentru fiecare om — și despre atragere de investitori în zonă, care să valorifice potențialul uman existent. Cred că demararea procesului este obligatorie în cadrul acestei legislații. Dacă va fi nevoie de perfecționare, trebuie făcută, dar încurajarea investitorilor autohtoni o consider prioritară”, a explicat Vișan.

Firmele timișene care au participat la discuții și-au arătat tot interesul și disponibilitatea de a absorbi forța de muncă disponibilizată și să ofere pachetele de relocare pe lângă stimulentele care vin din partea statului pentru mobilitatea forței de muncă.

Mai ales companiile străine din Timișoara, dar și cele autohtone au declarat constant că au nevoie de mână de lucru calificată, înregistrând un deficit permanent în acest sens.

AGERPRES

[slideshow_deploy id=’20328′]