Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 mai 2017, o nouă piesă în categoria „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.
Exponatul lunii mai 2017 face parte din colecția de arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane și a intrat în patrimoniul instituției în anul 2011, în urma cercetărilor arheologice preventive efectuate cu ocazia construcției autostrăzii Deva – Orăştie, în zona localității Șoimuș, punctul „Teleghi”. Situl respectiv a oferit un bogat material arheologic, atât cantitativ, cât şi din punct de vedere al varietăţii şi informaţiei, printre piesele descoperite aflându-se și o figurină antropomorfă datând din epoca târzie a bronzului (aproximativ 1400-1200 î.Hr.).
”Modelul redă un personaj cu braţele deschise lateral sau cu mâinile pe şolduri, purtând o îmbrăcăminte lungă, ce-i acoperă picioarele, lucru sugerat de faptul că acestea nu sunt reproduse. Acest tip de redare este găsit în sud-vestul României, dar şi în nord-vestul ţării, fiind mai simplificat. Starea de conservare a acesteia este destul de bună, lipsindu-i un fragment de la bază şi capul. Dimensiunile piesei sunt reduse (h = 52 mm; l = 29 mm), figurina fiind obţinută din pastă fină și având suprafaţa lustruită. Arderea a fost neuniformă, partea de deasupra braţelor căpătând o culoare gălbuie, iar în rest brun-închis spre negru. Decorul este constituit din mici incizii circulare şi caneluri înguste, imprimate în pasta crudă”, se arată într-un comunicat al Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.
[slideshow_deploy id=’24093′]