duminică, mai 7th, 2017
La Lupeni, PSD face ordine. Dar și… curățenie !
Nu doar apropiatele alegeri parțiale, ci și dorința de a îmbina plăcutul cu utilul a făcut ca numeroși tineri din organizația politică a PSD Lupeni să se mobilizeze, la finalul acestei săptămni, într-o acțiune de voluntariat care a avut drept scop, pe de o parte, oferirea unui exemplu de acțiune pentru curățenia orașului, iar pe de altă parte, prezentarea unui mod de atitudine civică pe care echipa candidatului de primar propus de PSD Lupeni – profesorul Lucian Resmeriță – doresc să-l abordeze, înainte și după alegerile din 11 iunie. Astfel,CItește mai departe
Abandonat în misiune
Un polițist a fost trimis să rezolve trei solicitări simultane venite prin Serviciul 122. Polițistul și-a sunat superiorii să-i anunțe de situație dar ajutorul a venit de la Poliția Locală Lupeni şi nu de la colegi. Incidentul a avut loc în municipiul Lupeni, iar când a intrat în tură agentul de poliție Iustinian Ivanciuc nu-și imagina situația incredibilă prin care avea să treacă. Polițistul de la Serviciul Ordine Publică al Poliției Lupeni a fost trimis în patrulare singur și ar fi trebuit să vegheze la liniștea a circa 30 deCItește mai departe
Medicii de familie cer majorarea veniturilor
Solicitarea a fost făcută la o dezbatere organizată în Arad și la care au luat parte medicii de familie din Hunedoara, Arad, Bihor, Caraș-Severin și Timiș. Reprezentanții medicilor de familie din vestul țării consideră că veniturile sunt mult prea mici și sunt nevoiți să facă o a doua specializare, după ce au constatat că salariul de rezident e mai mare. ”CNAS ar trebui să majoreze veniturile medicilor de familie pentru că, în prezent, veniturile acestora sunt mult prea mici față de necesar și nu sunt deloc atractive. Spre exemplu, uniiCItește mai departe
Cristian Resmeriță: ”Garanția continuității proiectelor mele pentru Lupeni este echipa Lucian Resmeriță-Iacob Mesaroș în fruntea Primăriei !”
Chiar dacă proiectul de reconstrucție a municipiului Lupeni, propus după alegerile locale din iunie 2016, de Cristian Resmeriță, părea unul ambițios și greu de realizat, acesta a demonstrat că, în doar câteva luni, a putut demara un amplu program de administrație publică locală, concretizat de atunci în multe proiecte edilitare finalizate și încă multe altele aflate și acum în plin proces de execuție. Cu siguranță, cetățenii din Lupeni își aduc aminte că, în toamna anului trecut, a fost reabilitat Bulevardul Păcii, a fost reabilitat și modernizat în întregime CartierulCItește mai departe
Guvernul a aprobat Tezele prealabile ale proiectului Codului finanțelor publice locale
Tezele prealabile ale proiectului Codului finanțelor publice locale au fost aprobate de Guvern, printr-o Hotărâre. Proiectul Codului finanțelor publice locale îşi propune să sistematizeze şi să concentreze, într-o structură unitară, reglementările din domeniul finanţelor publice locale, subordonate principiilor descentralizării financiare şi autonomiei locale, respectiv: finanțele publice locale; criza financiară și insolvența unităților administrativ-teritoriale; administrarea impozitelor și taxelor locale; procedura fiscală locală. Această decizie vine ca urmare a existenţei unei multitudini de acte normative, precum şi a modificărilor succesive aduse acestora, care au condus la lipsa de coerenţă şi de claritateCItește mai departe
31 de ani de când Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni
Duminică, 7 mai, se împlinesc 31 de ani de când echipa de fotbal Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni. La 7 mai 1986, Steaua București câștiga Cupa Campionilor Europeni, aflată atunci la a 31-a ediție, pe stadionul ”Ramon Sanchez Pizjuan” din Sevilla (Spania), după ce învingea în finală pe FC Barcelona, cu scorul de 2-0, în urma loviturilor de departajare. Aceasta reprezintă cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc la nivel de club, pe care Steaua București o putea repeta în 1989, când a jucat din nou finalaCItește mai departe
Guvernul a decis recalcularea unor categorii de pensii. Care pensionari vor primi mai mulţi bani
Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre de completare a normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât să se asigure aplicarea unitară și echitabilă a prevederilor legale referitoare la pensionarii sistemului public de pensii care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/ sau grupa a II-a, ori în condiții deosebite și/ sau condiții speciale de muncă. „Guvernul a aprobat o completare a normelor metodologice pentru aplicarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. E vorba de pensionariiCItește mai departe
Alertă meteo. Intră în vigoare duminică după-amiază
Meteorologii au emis o alertă de vreme capricioasă de astăzi de la ora 16:00 până marţi noaptea. În zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul, centrul şi estul ţării, vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată în majoritatea regiunilor țării, valabilă începând de duminică, ora 16:00, până marți, la ora 23:00. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat vor fi perioade de timp, îndeosebi pe parcursul după-amiezelor și al serilor, în careCItește mai departe
Clubul Sportiv Școlar Petroșani face angajări
Clubul Sportiv Școlar Petroșani, Județul Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează: bucătar – Baza Didactică Parâng; îngrijitor – Baza Didactică Parâng. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliulCItește mai departe
Forza Inter Petrila!!! Luptători până la ultima secundă
Lidera Campionatului Județean de Fotbal hunedorean este mai aproape de barajul pentru liga superioară la fotbal. După partida de la Hunedoara, teoretic nu se mai poate spune că se mai poate întâmpla ceva care să împiedice Inter Petrila din drumul ei spre titlul de campioană a județului. Petrilenii luptători până la ultima secundă în meciul cu ambițioasa echipă CS Hunedoara, golul victoriei venind în ultima secundă a partidei, momentul fluierului final și a aparținut jucătorului Adrian Dolha (min 90+5). Sportivi tineri și talentați, jucătorii hunedoreni și-au dorit victoria pe terenCItește mai departe
Celebra cântăreață Gabi Luncă în concert religios, duminică, la Vulcan
Biserica Penticostală ”Maranata” din municipiul Vulcan găzduiește duminică, 7 mai 2017, de la ora 10,00 o slujbă de evanghelizare în cadrul căreia mesageri ai cântărilor biblice vor fi celebri artiști Gabi Luncă – una din marile doamne ale cântecului popular românesc – și violonistul Marian Mocanu. [slideshow_deploy id=’13835′]
Restricții de apă, LUNI, în LUPENI și VULCAN
Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru luni, 8.05.2017 în oraşele: – Vulcan – între orele 10:00 – 14:00. Zona afectată: Cartier Micro 3B; Motivul restricţiei: remediere pierdere, str. M. Eminescu, bl. 1, sc. I; – Lupeni – între orele 10:00 – 16:00. Zona afectată: Vitoş Gavrilă, str. I. L. Caragiale, str. M. Sadoveanu, str. Minerilor, str. Frumoasă. Motivul restricţiei: remediere pierdere str. Minerilor, nr. 5 şi remediere pierdere pe conducta Dn 50, str. M. Sadoveanu Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cereCItește mai departe
Scuterist oprit cu focuri de armă
Bărbatul fugea de polițiști pentru că băuse înainte de a se urca pe moped. Incidentul a avut loc în Brad, iar polițiștii au făcut uz de armă pentru a-l prinde pe individ. ”Polițiștii rutieri care efectuau activități de monitorizare a traficului rutier pe DJ 760 au efectuat semnal de oprire a unui moped care se deplasa pe raza comunei Ribița. Conducătorul mopedului nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor rutieri, fiind nevoie ca echipajul de poliție să pornească în urmărirea mopedului cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. LaCItește mai departe