Duminică, 7 mai, se împlinesc 31 de ani de când echipa de fotbal Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni.
La 7 mai 1986, Steaua București câștiga Cupa Campionilor Europeni, aflată atunci la a 31-a ediție, pe stadionul ”Ramon Sanchez Pizjuan” din Sevilla (Spania), după ce învingea în finală pe FC Barcelona, cu scorul de 2-0, în urma loviturilor de departajare.
Aceasta reprezintă cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc la nivel de club, pe care Steaua București o putea repeta în 1989, când a jucat din nou finala competiției, dar a fost învinsă clar de formația italiană AC Milan cu 4-0.
Steaua a devenit astfel prima echipă din România care a jucat finale europene, singura echipă care a câștigat un trofeu european la nivel de cluburi și prima dintr-o țară comunistă, care a obținut trofeul continental suprem.
Steaua București dobândea, în 1986, consacrarea ca o echipă de valoare a continentului, în mare parte și grație evoluției extraordinare a portarului Helmuth Duckadam, care a apărat patru lovituri de departajare consecutive în meciul de pe stadionul ”Ramon Sanchez Pizjuan” și a intrat astfel în Cartea Recordurilor.
În drumul său până la finala de pe pământ spaniol, Steaua București le-a eliminat, pe rând, pe Vejle BK (Danemarca), Honved Budapesta (Ungaria), Kuusysi Lahti (Finlanda) și Anderlecht Bruxelles (Belgia).
În toamna anului 1985 primul adversar al Stelei din Cupa Campionilor Europeni a fost campioana Danemarcei, Vejle BK. Formația daneză nu era atunci o forță a fotbalului european, însă se baza pe experiența lui Allan Simonsen. De două ori câștigător al Cupei UEFA cu Borussia Monchengladbach și al Cupei Cupelor cu FC Barcelona, „fotbalistul anului 1977 în Europa” își încheia cariera la echipa din țara natală. Pe un teren impracticabil, Steaua a reușit să obțină o remiză decisivă (1-1) în Danemarca, grație golului marcat de Marin Radu II, în minutul 89. Returul nu le-a dat nicio șansă danezilor, Pițurcă, Boloni, Balint și Tudorel Stoica înscriind în meciul câștigat categoric de roș-albaștri. Allan Simonsen avea să declare la sfârșitul partidei: „dacă nu-i veți întâlni pe Barcelona, Bayern sau Juventus, aveți toate șansele să ajungeți în finală”.
În turul al doilea, Steaua a jucat cu Honved Budapesta, echipă care avea în componență opt internaționali maghiari, printre care Lajos Detari, unul dintre cei mai talentați jucători europeni ai momentului. După un eșec la limită înregistrat la Budapesta, scor 0-1, a urmat returul de la București, unde steliștii au atacat în permanență echipa maghiară, care a fost nevoită să scoată de patru ori mingea din poartă. Scor final 4-1 și Steaua ajungea în primăvara europeană.
Sorții au decis ca în sferturile de finală, echipa condusă de pe banca tehnică de Emeric Ienei (antrenor principal) și Anghel Iordănescu (secund) să întâlnească formația finlandeză Kuusysi Lahti, un adversar facil la prima vedere, dar care în tururile anterioare eliminase campioanele din URSS și Iugoslavia. La București, pe un teren îmbibat în apă, Steaua n-a reușit decât un scor alb, 0-0, formația finlandeză obținând un rezultat la care nu îndrăznea să spere la începutul meciului. Returul a fost „de foc”, românii dominând și ratând ocazii uriașe, la fel ca la București. Când mai erau zece minute, Victor Pițurcă, golgheterul Stelei din acea ediție a cupelor europene, a înscris din interiorul careului de 16 m un gol echivalent cu calificarea în semifinale.
În penultimul act, campioana României urma să întâlnească cea mai galonată formație belgiană, Anderlecht Bruxelles. După un meci tur, pierdut cu 1-0, steliștii încercau să se califice în finală, performanță neatinsă până atunci de vreo altă echipă românească. Meciul a început „furtunos”, Victor Pițurcă și Gavrilă Pele Balint înscriind în minutele 7 și 23, pentru ca același Pițurcă să înscrie un alt gol în repriza secundă și să închidă partida. Scorul de 3-0 și maniera de joc cu care Steaua câștiga meciul retur au fost elogiate de întreaga presă internațională, antrenorul belgienilor, Arie Haan, declarând după meci: „Așa cum a jucat Steaua cred că niciun alt club de pe glob nu-i putea rezista. Primele 25 de minute au fost infernale! Eu n-am văzut o formație jucând în ritmul, cu inspirația și cu precizia cu care a evoluat campioana României în această partidă. Nu spun asta pentru a scuza înfrângerea noastră, ci, dimpotrivă, spre a sublinia marile merite ale învingătorilor”. La rândul său, cel mai valoros fotbalist belgian, internaționalul Enzo Scifo, declara: „Steaua este una dintre cele mai bune echipe pe care le-am văzut de când joc fotbal. A avut o primă repriză fantastică”.
A urmat mult-așteptata finală. La 7 mai 1986, în orașul andaluz Sevilla, echipa de fotbal bucureșteană realiza cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc. A fost pentru întâia oară când o formație românească încheia triumfătoare un parcurs într-o competiție de mare anvergură, învingând în finală, după prelungiri și loviturile de la 11 metri, cu scorul de 2-0, puternica și în același timp celebra echipă spaniolă FC Barcelona.
Echipa spaniolă revenise după o absență de 11 ani în competiție europeană, fiind extrem de motivată să obțină trofeul european major. Potrivit site-ului www.europeancuphistory.com, sub conducerea celebrului antrenor englez Terry Venables, cu temperamentalul playmaker german Bernd Schuster, cu eficentul Julio Carrasco „pe aripă” și scoțianul Steve Archibald în față, FC Barcelona era una dintre favoritele câștigării CCE, ediția 1985-1986.
Pe un stadion arhiplin, suporterii catalani, veniți cu zecile de mii de la Barcelona, au creat pe întreaga durată a meciului o atmosferă incendiară. Steaua București a fost susținută de un grup de vreo 1.200 de suporteri.
Înainte de meci, oficialii Stelei au fost înștiințați de UEFA că jucătorii români nu pot evolua în echipamentul tradițional, roșu și albastru, acestea fiind, de altfel, și culorile folosite de FC Barcelona. Într-un final, s-a ales culoarea albă, neobișnuită pentru jucători și suporterii steliști.
Meciul a fost marcat de miza uriașă, jucătorii ambelor echipe evoluând extrem de concentrați în multe momente. De altfel, în minutul 73 al partidei, Emeric Ienei a decis să-l introducă în teren pe experimentatul Anghel Iordănescu, antrenorul secund și un simbol al Stelei. Prin evoluția lor, steliștii au reușit să atragă simpatia și admirația celor prezenți pe stadionul din Sevilla. Partida s-a încheiat cu scorul de 0-0, după 120 de minute, incluzând prelungirile. Învingătoarea urma să fie decisă prin lovituri de la 11 metri, partida devenind un duel al portarilor, Duckadam și Urruti.
Steliștii au executat primii. Majearu a șutat în partea dreaptă, dar Urruti a ghicit colțul, apărând primul penalty. Duckadam nu s-a lăsat mai prejos și a „scos” și el mingea șutată de Alexanko. A urmat Boloni. A șutat în partea stângă, însă Urruti a respins din nou. Duckadam a apărat și el al doilea penalty al Barcelonei, executat de Pedraza. Lăcătuș a fost cel care a deschis scorul la a treia serie de lovituri de departajare, cu un șut puternic, care a izbit mai întâi transversala. Câteva momente mai târziu, Duckadam „scotea” încă o minge, a treia. În a patra serie, Balint a înscris cu un șut plasat, în colțul stâng, iar Duckadam a închis meciul: a plonjat în stânga și a apărat al patrulea penalty consecutiv, intrând în istorie. Comentatorul român al partidei, Teoharie Coca Cosma, a rămas celebru cu exclamația sa din final: „Apără Duckadam! Suntem finaliști! Am câștigat Cupa! Cupa Campionilor Europeni e la București!”
Finala Cupei Campionilor Europeni: 7 mai 1986, ora 20,15, Sevilla, Stadion „Ramon Sanchez Pizjuan”, spectatori: 70.000. Arbitri: Michel Vautrot — Alain Delmer, M. Girard (Franța).
Steaua București — FC Barcelona 0-0 (0-0, 0-0) — 2-0 după loviturile de departajare.
Steaua (antrenor Emeric Ienei): Helmuth Duckadam — Ștefan Iovan, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Ilie Bărbulescu — Lucian Bălan (Anghel Iordănescu, 73), Gavril Balint, Ladislau Boloni, Mihail Majearu — Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă (Marin Radu II, 112).
FC Barcelona (antrenor Terry Venables): Francisco Gonzalez Urruticoechea — Gerardo Miranda Concepcion, Miguel Bernardo Blanquetti, Jose Ramon Alexanco Ventosa, Julio Alberto Moreno Casas — Victor Munoz Manrique, Bernd Schuster (Jose Moratalla Claramunt, 84), Marcos Alonso Pena, Angel Pedraza Lamita — Steve Archibald (Angel ‘Pichi’ Alonso Herrera, 111), Francisco Jose Carrasco Hidalgo.
Loviturile de departajare de la 11 metri: 0-0 Majearu (ratare), 0-0 Alexanko (ratare), 0-0 Boloni (ratare), 0-0 Pedraza (ratare), 1-0 (gol), Lăcătuș, 1-0 Alonso (ratare), 2-0 (gol) Balint, 2-0 Marcos (ratare).
Meciul a înregistrat și două recorduri la acea dată, ambele în dreptul echipei Steaua: cele patru penalty-uri apărate l-au inclus pe Helmuth Duckadam în Cartea Recordurilor; Anghel Iordănescu este singurul din Europa care într-un singur meci a câștigat Cupa Campionilor Europeni în dublă ipostază, jucător și antrenor.
Presa internațională a reacționat imediat după meci, lăudând jocul campioanei României. „Fotbaliștii catalani, susținuți de 50 de mii de suporteri, au luptat mult, dar s-au lovit de apărarea fermă a românilor, învingători merituoși”, a scris agenția de presă spaniolă EFE. „Neașteptatul triumf al Stelei, care va fi legat întotdeauna de Duckadam, nu trebuie să fie tratat ca o curiozitate”, a scris și agenția britanică Reuters, în timp de cotidianul italian „Gazzetta dello Sport” a titrat că „În Estul Europei s-a mai născut o stea”. „S-a reparat un șir de injusteți și sunt de două ori satisfăcut. Mai întâi pentru victoria acestei admirabile campioane a României, care a urcat într-un timp record de pe poziția de simplă concurentă a plutonului european pe cea mai de sus treaptă a consacrării. Modul cum s-a calificat până în finală, fotbalul spectaculos pe care-l joacă, numeroșii jucători tineri pe care-i are, totul a reprezentat un sumum de argumente, pentru o victorie indiscutabilă. Mă bucur și fiindcă se repara nedreptatea seriilor de succese datorate mai mult hazardului, prin care Barcelona a ajuns în final”, scria într-un editorial Jean Filippe Rethacker, redactor-șef adjunct la France Football și L’Equipe.
În presa din țară, victoria Stelei a fost pusă în umbra politicului, în luna și în anul în care Partidul Comunist Român împlinea 65 de ani de existență. „Sportul”, unicul cotidian sportiv românesc de la acea vreme, deși a scos peste 300.000 de exemplare, nu a dedicat numărul eroilor de la Sevilla, ci partidului. În subsolul primei pagini un titlul mare anunța doar că „Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni”, făcând trimitere la paginile a patra și ultima, unde se găseau comentariile corespondenților Ioan Chirilă și Mircea Ionescu. Celelalte ziare au scris și ele despre performanța Stelei, dar în articole mai mici și doar în spațiile unde a mai rămas loc liber.
După cinci zile de la finala de la Sevilla, într-un cadru solemn, clubului de fotbal Steaua i s-a acordat Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa I. Titularii, antrenorii Ienei și Iordănescu, plus președintele Ion Alecsandrescu au primit Meritul Sportiv clasa I. Rezervele și ceilalți din staff au primit Meritul Sportiv clasa a II-a.
Imediat după meciul care a fost televizat de postul național, pentru prima dată în regimul comunist, oamenii au ieșit nechemați în stradă să se bucure pentru izbânda fotbaliștilor de la Steaua. Circa 30.000 de oameni au plecat spre Aeroportul Otopeni și au ocupat esplanada să-și întâmpine campionii. În aproape toate colțurile țării, noaptea de 7 spre 8 mai 1986 a fost practic una albă.
