Nu doar apropiatele alegeri parțiale, ci și dorința de a îmbina plăcutul cu utilul a făcut ca numeroși tineri din organizația politică a PSD Lupeni să se mobilizeze, la finalul acestei săptămni, într-o acțiune de voluntariat care a avut drept scop, pe de o parte, oferirea unui exemplu de acțiune pentru curățenia orașului, iar pe de altă parte, prezentarea unui mod de atitudine civică pe care echipa candidatului de primar propus de PSD Lupeni – profesorul Lucian Resmeriță – doresc să-l abordeze, înainte și după alegerile din 11 iunie.
Astfel, în cursul zilei de sâmbătă, 6 mai, un numeros grup de tineri din cadrul Organizației PSD Lupeni au desfășurat o amplă acțiune de ecologizare în mai multe cartiere din municipiul Lupeni.
”Sunt sigur că împreună cu cetățenii municipiului Lupeni putem face periodic astfel de acțiuni, pentru a acționa în mod direct în dorința noastră, a tuturor, de a avea un oraș mai curat, dar și pentru a oferi un exemplu de spirit civic tuturor celor care doresc să ni se alăture. Cred că, atunci când vrem să trăim într-un oraș curat, frumos și ordonat, doar criticile de pe margine nu sunt suficiente. Implicarea directă, atitudinea civică și puterea exemplului pe care-l poți da comunității, cred că trebuie să fie definitorii. Iar noi, tinerii din PSD Lupeni, cam așa înțelegem să facem ceea ce trebuie”, a decarat prof. Lucian Resmeriță, candidatul de primar al PSD Lupeni.
Acesta mai spune că și după momentu electoral de la 11 iunie, tinerii social-democrați din Lupeni vor continua derularea unor acțiuni de acest fel în municipiul Lupeni.
[slideshow_deploy id=’13835′]