8 mai – Ziua mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii
Comitetul Internațional al Crucii Roșii a declarat, în 1859, ziua de 8 mai drept Ziua mondială a Crucii Roșii.
Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie s-a născut la inițiativa unui om de afaceri elvețian, Henry Dunant (1828-1910), în 1859, după una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, Bătălia de la Solferino, bătălie care a făcut 40.000 de victime. La 24 iunie 1859, Henry Dunant venise în nordul Italiei pentru a-l întâlni pe Napoleon al III-lea în interes de afaceri. Impresionat profund de imaginea oribilă de după bătălie, el a adunat oameni din satul învecinat și a petrecut trei zile, fără întrerupere, pentru a îngriji răniții. Vorbele sale ”Siamo tutti fratelli” (suntem cu toții frați) au deschis inimile voluntarilor, care au îngrijit deopotrivă inamici și compatrioți, conform www.crucearosie.ro.
Semiluna Roșie a fost adoptată în Convenția din 1929. Având în vedere că există țări în care nici crucea roșie, nici semiluna roșie nu ar putea fi utilizate, deoarece nu sunt acceptate de populația locală, în 2005, statele au adoptat un nou simbol de protecție — Cristalul (rombul) Roșu.
Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie este cunoscută în întreaga lume ca o organizație de ajutor umanitar, reunind peste 128.000.000 de membri, ce acționează consecvent în vederea prevenirii și alinării suferințelor provocate de războaie, conflicte armate, tensiuni politice, dezastre și calamități naturale sau sociale.
În viziunea Crucii Roșii, un principiu este o regulă de conduită obligatorie, bazată pe rațiune și pe experiență, care guvernează activitatea tuturor componentelor Mișcării, în orice moment.
Sursa Agerpres
[slideshow_deploy id=’27028′]