Continuă lucrările la locuințele sociale din Vulcan
Sumele necesare pentru refuncționalizarea căminelor C2 și C3 din Vulcan sunt asigurate. Primarul municipiului Vulcan – Gheorghe Ile a semnat la Bucuresti la începutul lunii mai Contractul de Finantare pentru Programul constructiilor de locuinte sociale derulat conform Legii locuintei nr. 114/1996.
“Este o continuare a investiției începută în 2016 pentru Căminul C1, iar prin noul contract de finanțare sunt asigurate sumele pentru anul 2017, în vederea refuncționalizării căminelor C2 și C3. În cursul acestei luni se va derula procedura de achiziție de lucrări conform legislației în vigoare privind achizițiile publice. Urmează semnarea contractului de lucrări pentru trecerea la executarea investiției la căminele C2 și C2”, arată informarea Primăriei municipiului Vulcan.
Valoarea totală a investiției conform contractului de finanțare este de 16.422.108,29lei, iar suma alocată pentru 2017 este de 3.175.000 lei, din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAP FE).
[slideshow_deploy id=’36590′]