Chiar dacă pe 11 iunie 2017, cetățenii din Lupeni sunt chemați la urne pentru a alege un nou primar, echipa politică a PSD Lupeni, una dintre cele mai puternice organizații politice din județul Hunedoara, apreciază că votul oamenilor va merge către o… echipă ! Cu acest mesaj s-au prezentat astăzi, la conferința de presă în care social-democrații din Lupeni l-au prezentat pe candidatul de primar desemnat, prof. Lucian Resmeriță, atât acesta, cât și viceprimarul în exercițiu al Lupeniului, Iacob Mesaroș dar și președintele PSD Lupeni, senatorul Cristian Resmeriță.
”Vreau să vă spun, încă de pe acum că, din 11 iunie, în această formulă de echipă, vom face în continuare o echipă bună pentru continuarea proiectelor de dezvoltare ale municipiului Lupeni. Suntem echipa câștigătoare și avem în echipă candidatul care va ocupa funcția de primar al municipiului Lupeni pentru următorii 3 ani. Și noi, dar și cetățenii din Lupeni înțelegem că dezvoltarea municipiului Lupeni, continuarea proiectelor pe care le-am început în urmă cu un an, țin atât de implicarea noastră, cât mai ales de susținerea Consiliului județean (care este acum condus de PSD) și a Guvernului României (care este acum condus de PSD). Iată de ce trebuie să demonstrăm că merităm atenția de care Lupeniul se bucură din partea Consiliului județean și din partea Guvernului și, la alegerile din 11 iunie, trebuie să votăm masiv pentru PSD”, spune senatorul Cristian Resmeriță.
Președintele PSD Lupeni a ținut să răspundă și celor care au ”furat” deja startul campaniei electorale și, în lipsa altor argumente, acuză faptul că PSD nominalizează un candidat care poartă același nume ca al celor precedenți: Resmeriță. ”Desigur, mă simt mândru că fratele meu, un vechi și devotat membru al echipei PSD Lupeni, a fost desemnat de echipa organziației noastre politice drept candidat pentru funcța de primar. Ca om politic, vreau să vă spun însă, cu toată responsabilitatea, că nu am insistat asupra acestei propuneri pentru că interesul meu, ca lider al PSD Lupeni, este să câștig alegerile cu cel mai bun candidat posibil. Nu vă ascund faptul că am testat, încă din luna ianuarie, nu mai puțin de 8 colegi din echipa noastră, tocmai pentru a vedea cine este cel mai bine pregătit entru această competiție electorală. Pentru cursa finală, au rămas trei candidați: Lucian Resmeriță, Adrian Romoșanu și domnul viceprimar Iacob Mesaroș – aici de față. Am comandat mai multe sondaje de opinie, atât la Universitatea din Petroșani cât și la un institut național de sondare din București. Iar rezultatele le-am analizat împreună cu întreaga echipă a PSD Lupeni. Cetățenii din Lupeni și majoritatea membrilor organizației noastre au arătat că Lucian Resmeriță este favorit. Nici ca frate și cu atât mai puțin ca lider politic responsabil nu aveam dreptul să nu iau n considerare toate aceste lucruri, doar pentru că Lucian este fratele meu și amândoi purtăm numele tatălui nostru. Vreau însă să vă spun că Lucian Resmeriță va fi un primar foarte bun pentru municipiul Lupeni, iar programul lui, deși îl continuă pe al meu, pot spune că este unul vizionar și elaborat temeinic. Îl susțin și vă asigur că Lupeniul va avea în frunte, în următorii 3 ani, cea mai bună echipă cu Lucian Resmeriță – primar și Iacob Mesaroș – viceprimar”, a declarat Cristian Resmeriță.
Competitor în cursa pentru desemnarea candidatului PSD Lupeni pentru funcția de primar, actualul viceprimar Iacob Mesaroș recunoaște că, la fel ca orice om politic care se respectă, și-a dorit să candideze. ”În echipa noastră nu există o luptă pentru candidatură, pentru că noi oricum acționăm ca o echipă. N-am avut niciodată divergențe cu Lucian Resmeriță și, după ce am văzut rezultatele sondajelor, am realizat că tânărul nostru coleg consilier are prima șansă de a câștiga votul cetățenilor. Împreună, deja am lucrat și lucrăm la proiectul fostului primar Cristian Resmeriă ”Lupeniul-un nou început” și sunt convins că, în aceeași echipă vom lucra la punerea în aplicare a tuturor proiectelor care vizează dezvoltarea municipiului Lupeni. De aceea, îl susțin cu toată convingerea, colegialitatea și pretenia de Lucian Resmeriță !”, a precizat Iacob Mesaroș.
Lucian Resmeriță spune că a primit cu mândrie și responsabilitate propunerea de a candida pentru funcția de primar al municipiului Lupeni, din partea PSD. ”Le mulțumesc colegilor pentru încredere. E o mândrie să fiu candidat al PSD Lupeni, una dintre cele mai mari organizații politice din județul Hunedoara, dar știu că este și o mare responsabilutate pe care o am atât față de partid, dar mai ales față de cetățenii municipiului Lupeni. Știu că mulți alți colegi din PSD Lupeni putea să fie candidații noștri, pentru că împreună cu ei am lucrat la programul cu care vrem să câștigăm, încă o dată, votul și mai als, încrederea deplină a cetățenilor Lupeniului. Avem un program îndrăzneț, pe care l-am intitulat ”Dezvoltăm Lupeniul !” Nu voi vorbi deocamdată despre acest program, pentru că nu vreau să le ofer celor din Opoziția locală oportunitatea de a avea de unde să copieze promisiuni pentru alegători. Am să vă sun doar că succesul acestui program depinde, în mod obligatoriu, de susținerea Consiliului Județean Hunedoara și a Guvernului, pentru că de acolo așteptăm banii necesari pentru implementarea marilor proiecte de dezvoltare locală pe care eu și echipa PSD vrem să le realizăm pentru orașul nostru, pentru cetățeni și pentru miile de turiști care ne vizitează deja. Desigur, eu sunt cel care am avantajul de a fi candidatul echipei PSD și de a avea sprijinul PSD, la toate nivelurile”, a declarat Lucian Resmeriță, candidatul propus de PSD pentru alegerile parțiale de la Lupeni din 11 iunie.