CEH, în atenția lui Remus Borza
Remus Borza, preşedintele Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, a declarat pentru ziarul Bursa că situația cu care se confruntă Complexul Energetic Hunedoara este deosebit de gravă. Acesta a subliniat că societatea energetică este în faliment nedeclarat, iar insolvența ar fi fost singura soluție. Borza estimează că pronunțarea instanței în dosarul insolvenței ar mai putea dura chiar și două luni, lucru care nu ar mai putea aduce nimic bun societății.
“Complexul Energetic Hunedoara (CEH) este o altă companie cu foarte multe probleme. Ea se află, practic, în faliment din punct de vedere al indicatorilor economici, având la activ două insolvenţe eşuate, anul trecut. Este o stare absolut incertă la CEH şi care, în final, îi va fi fatală. Soluţia insolvenţei era singura care mai putea, la un moment dat, să repare câte ceva le CEH. Acum, lucrurile se agravează de la o zi la alta. Cred că, peste o lună-două, când eventual s-ar pronunţa Curtea de Apel Alba-Iulia, nici insolvenţa nu mai poate face nimic în privinţa CEH”, a declcrat Remus Borza, pentru ziarul bursa.ro.
Dosarul în care se judecă insolvența Complexului Energetic Hunedoara a fost amânat de instanța de la Curtea de Apel Alba Iulia pentru data de 11 mai. La termenul trecut, instanța a respins o cerere de intervenție.
[slideshow_deploy id=’17636′]