Primarul municipiului Petroșani a dispus amânarea ediției din acest an a ”Zilelor Municipiului Petroșani”, programate inițial pentru perioada 31 mai-4 iunie. Tiberiu Iacob Ridzi spune că decizia a fost luată ca urmare a faptului că, pentru perioada respectivă, Guvernul a anunțat o nouă minivacanță cu mai multe zile libere, fapt care conduce la plecarea foarte multor oameni către diverse destinații turistice.
”Vom păstra activitățile dedicate Zilei de 1 Iunie, dar programul Zilelor Municipiului Petroșani am considerat că trebuie decalat în așa fel încât un număr cât mai mare de cetățeni ai Petroșaniului și ai Văii Jiului să poată lua parte la activitățile pe care le organizăm cu acest prilej”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi.
Primarul municipiului Petroșani spune că va avea consultări cu echipa de organizare și cu membri Consiliului local în vederea reprogramării manifestărilor din programul ”Zilelor municipiului Petroșani”. Noul calendar al evenimentelor derulate sub acest generic va fi anunțat, în mod public, în timp util.
[slideshow_deploy id=’24093′]