Universitatea Petroșani, locul unde poți fi coleg cu Toma Coconea

Skyman paragliders

Universitatea din Petroșani a început campania de mediatizare a ofertei academice pentru anul universitar 2017-2018 la specializările de licență și master din cadrul celor trei facultăți componente.

În dorința de a atrage cât mai mulți tineri care să opteze pentru continuarea și aprofundarea studiilor la Universitatea din Petroșani, echipa de marketing a recus nu doar la prezentarea cifrelor de școlarizare și a argumentelor de natură educațională, ci și la modalități inedite de atragere a viitorlor studenți.

Astfel, într-unul din clipurile de prezentare a ofertei educaționale de la Universitatea din Petroșani apare și apreciatul sportiv Toma Coconea, devenit celebru odată cu performanțele sale la cele mai importante competiții internaționale de parapantă și atletism. Toma Coconea este nu doar ”imaginea” Universității din Petroșani, ci el a fost ales să reprezinte Universitatea în strategia de marketing a acesteia pentru că este, la rândul său, student al prestigioasei instituții academice de la Petroșani.

upet

”Cred că pentru tinerii de astăzi, și nu doar pentru ei, modelul Toma Coconea este unul demn de urmat. Ne mândrim, desigur, că Toma Coconea este student al Universității noastre. Așa cum ne mândrim că și alți oameni al căror nume este astăzi sinonim cu performanța, nu doar în sport, ci și în alte activități sociale, economice sau culturale au fost sau sunt studenți ai Universității din Petroșani. Cu acest argument în plus, îi așteptăm alături de noi pe tinerii care vor, la rândul lor, să facă performană, în educație, în sport, în viață, pentru că așa cum s-a demonstrat de atâtea și atâtea ori, Universitarea din Petroșani este o rampă de lansare pentru cei ambițioși”, spune prof.univ.dr. ing. Sorin Radu, Rectorul Universității din Petroșani.

Vedeți aici clipul de promovare a Univeristății din Petroșani, în care apare și sportivul Toma Coconea:

https://www.facebook.com/University.Petrosani/videos/1214400288687034/

oferta UPET1

[slideshow_deploy id=’20328′]



« (Știre anterioară)