Clubul Rotary Valea Jiului își propune să încurajeze tinerii talentați din comunitățile locale ale orașelor și municipiilor din Valea Jiului în diverse domenii de activitate. Astfel, sub egida acestei asociații care reunește personalități ale vieții publice din Valea Jiului, urmează să fie lansat un concurs cu premii dedicat adolescenților din Valea Jiului.
”I-am provocat pe tineri să creeze o viziune a Văii Jiului pentru 2080. Avem nevoie de gândurile lor creative, pentru că sursa lor proaspătă de răspunsuri la posibile strategii de dezvoltare locală, poate oferi repere pentru cei ce s-ar putea să nu știe foarte bine care este calea de urmat”, spune Felicia Portase, secretarul Clubului Rotary Valea Jiului.
Concursul se intitulează ”VALEA JIULUI – 2080 – ÎN VIZIUNEA TÂNĂRULUI ADOLESCENT. Ediția 2017” iar organziatorii ăși propun ca, la finalul proiectului, să editeze și un volum cuprinzând lucrările tinerilor participanți. În plus, cele mai valoroase lucrări vor fi premiate.
Ideea acestei inedite competiții educționale le-a fost inspirată celor de la Rotary Club Valea Jiului în urma întâlnirii literare de săptămâna trecută, care le-a prilejuit iubitorilor de lectură o întâlnire cu scriitorul și umoristul Cornel Udrea. ”Îi mulțumim scriitorului Cornel Udrea care ne va susține în acest proiect vizionar-literar, pe care îl considerăm ca fiind absolut necesar în acest moment din viața comunităților noastre. Suntem siguri că vom fi cu toții surprinși de felul în care tinerii văd viitorul acestor locuri”, a mai spus Felicia Portase.