Regal de gimnastică aerobică la Petroșani, la ”Cupa Parâng”

gimnastCea de-a XI-a ediție a concursului național de gimnastică aerobică de la Petroșani ”Cupa Parâng” a adus în Valea Jiului cei mai buni sportivi ai acestei ramuri a gimnasticii artistice de la Clubul Copiilor din Petroşani, cât şi de la Palatele/Cluburile Copiilor din Arad, Caracal, Brăila, Bălan, Baraolt, Bucureşti – sector 1 şi 5, Giurgiu, Gheorgheni, Iaşi, Minardo Bucureşti, Honey Bears Bucureşti, Oradea, Ploieşti, Slatina, Târgu Jiu, dar şi de la Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti.

Timp de două zile, iubitorii acestui sport au avut parte de un regal de gimnastică aerobică remarcabil, găzduit la sala de sport a Colegiului Economic ”Hermes”, în care competiția pentru cupele și medaliile puse în joc a fost una absolut spectaculoasă, făcând ca deciziile juriului să fie foarte greu de luat. Dincolo de ierarhii și clasament, cert este că gimnastica aerobică a devenit la Petroșani nu doar locul unei remarcabile activități derulate sub coordonarea prof. Adina Popa la Clubul Copiilor și Elevilor, ci un punct de reper pe harta competițiilor naționale de gen.

gknast3

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, prezent la acest eveniment, susținut de Primăria și Consiliul local Petroșani, apreciază că ediţia a XI-a a Concursului Național de Gimnastică Aerobică „Cupa Parâng” este o confirmare a faptului că numărul tinerilor care doresc să facă mişcare şi performanţă este din ce în ce mai mare. ”În ziua de astăzi pentru copii este foarte important să practice sportul. Faptul că putem să-i susţinem atunci când avem posibilitatea să îi vedem făcând nu doar mişcare ci chiar performanţă este un câştig real pentru noi. Iar aerobicul este prin excelenţă un sport al mişcării armonioase, dar și o demonstraţie de disciplină, curaj şi măiestrie”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi.

gimnast4

gimnast7

gimnast3

[slideshow_deploy id=’20328′]