Alegerile de la Lupeni l-au băgat în videoconferință pe prefect
Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, a convocat astăzi prima ședință a Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale parțiale din 11 iunie 2017.
Procesul electoral se va desfășura în 49 de localități din 32 de județe ale țării, respectiv, în 14 municipii și orașe și în 35 de comune. Municipiile în care se organizează alegeri locale sunt: Craiova, (jud. Dolj), Târgu-Jiu (jud. Gorj), Roman (jud. Neamț), Moinești (jud. Bacău) și Lupeni (jud. Hunedoara).
Ministrul afacerilor interne le-a transmis tuturor celor prezenți că obiectivul principal al MAI este ‘organizarea unor alegeri corecte, în legalitate și transparență’. Și la aceste alegeri va fi asigurată înregistrarea audio-video a procedurilor realizate de la încheierea votării și până la părăsirea localului secției de vot de către membrii biroului electoral al secției de votare.
La ședința Comisiei Tehnice Centrale au participat, în sistem de videoconferință, prefecții din județele implicate în procesul electoral din 11 iunie a.c..
[slideshow_deploy id=’17636′]