Rectorul Universității din Petroșani, Doctor Honoris Causa la Chișinău

Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Radu a fost distins cu titlul de ”Doctor Honoris Causa” al Institutului Internațional de Management de la Chișinău. Instituția academică din Republica Moldova are bună colaborare cu Universitatea din Petroșani, concretizată prin acțiuni educaționale comune.

”Am avut plăcerea să primesc acest onorant titlu, la Institutul Internațional de Management din Chișinău, o instituție academică importantă la care au studiat, spre exemplu, și actualul prim Ministru, dar și actualul Președinte al Moldovei. Este un titlu onorant care reflectă și relațiile de bună colaborare pe care universitatea noastră le are cu această prestigioasă instituție academică din Republica Moldova”, spune prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.

Cu acest prilej, delegația Universității din Petroșani prezentă la Chișinău a participat și la un important simpozion internațional, care a avut ca temă ”Performanță într-o economie competitivă”, unde au fost prezentat mai multe lucrări științifice ale unor cadre universitare din Petroșani, ale unor doctoranzi, care s-au bucurat de aprecierea auditoriului.

[slideshow_deploy id=’13837′]