Schimb de experiență româno-turc în ”limbajul fotogafiei” la Colegiul ”Carmen Sylva” din Petroșani
Colegiul Național de Informatică ,,Carmen Sylva” Petroșani a fost gazdă a unui program educațional Erasmus+ în cadrul căreia a fost realizat un inedit schimb de experiență cu o delegație de elevi și profesori veniți din Turcia.
Evenimentul a avut loc în perioada 8 – 12 mai 2017 și a adus la Petroșani o delegație din Turcia formată din 3 cadre didactice și 6 elevi. Aceștia au participat la activitatea de învățare a proiectului Erasmus+ derulată sub genericul ,,Language of the photos” (”Limbajul fotografiei”).
”Acest proiect prin activitățile de învățare și schimburile de bune practici constituie un exemplu constructiv de promovare a toleranței, prieteniei, iubirii, păcii și a respectului pentru drepturile celorlalți. De asemenea dezvoltă creativitatea, spiritul de competiție și competențele lingvistice și digitale. Noi dorim să oferim generațiilor viitoare experiența noilor Proiecte Erasmus+ !”, au declarat reprezentanții Colegiului Național de Informatică ”Carmen Sylva” din Petroșani.
Delegații din Turcia au avut ocazia de a vizita și o serie de obiective turistice din Valea Jiului și județul Hunedoara, de a lua contact cu tradițiile și obiceiurilor locurilor. De asemenea, oaspecții au fost invitați să viziteze și sediul unor importante instituții publice din județul Huneodara, printre care și sediul Consiliului județean.
În derularea acestui program educațional organizatorii s-au bucrat și de susținerea autorităților locale din municipiul Petroșani.
[slideshow_deploy id=’13837′]
« Filmele săptămânii 19-25 mai a Cinema Luceafărul din Vulcan (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Viața și opera lui Titu Maiorescu, subiectul unui concurs organziat de Biblioteca județeană »