Organizațiile de mediu atrag atenția, miercuri, într-un comunicat de presă, asupra modului în care are loc, în prezent, amenajarea hidroenergetică a Defileului Jiului, prin care se urmărește ‘captarea Jiului în anumite zone și direcționarea lui prin niște conducte uriașe, care ar reduce semnificativ debitul râului pe porțiunea respectivă’.
‘Parcul Național Defileul Jiului este una dintre cele mai sălbatice și spectaculoase zone naturale protejate din România. Peisaje de o frumusețe nemaiîntâlnită, sute de specii de plante și de animale, unele protejate prin lege, condiții unice în țară pentru practicarea raftingului și a pescuitului sportiv, posibilități de cercetare științifică a ecosistemului acvatic — toate acestea ar putea dispărea dacă râul care a creat acest defileu va fi deviat conform unui proiect hidroenergetic care este în desfășurare în acest moment. Amenajarea hidroenergetică a Defileului Jiului este un proiect demarat în 2003 de Hidroelectrica. Lucrările, ilegale conform actualelor standarde de mediu, au fost oprite câțiva ani, însă au reînceput anul trecut. Proiectul prevede captarea Jiului în anumite zone și direcționarea lui prin niște conducte uriașe, lucru care ar reduce semnificativ debitul râului pe porțiunea respectivă (…), afectând iremediabil flora și fauna din zonă’, se arată în comunicatul citat.
Conform activiștilor de mediu, ‘această situație a fost slab promovată în ultimii ani’, iar ‘unul dintre articolele mai complete pe aceasta temă a fost scris de Călin Dejeu (Asociația Efectul Fluture), biolog și economist, implicat de ani de zile în protejarea patrimoniului nostru natural’.
De altfel, specialistul biolog a fost cel care a inițiat o petiție care are, până în prezent, peste 22.000 de semnături, iar cei care doresc să se alăture demersului sunt invitați să semneze documentul urmând link-ul https://campaniamea.de-clic.ro/petitions/opriti-distrugerea-defileului-jiului.
‘În prezent, au loc și alte inițiative care vizează oprirea distrugerii Parcului Național Defileul Jiului. Mai multe organizații internaționale de mediu, printre care WWF, Greenpeace, Bankwatch, Coaliția Natura 2000 ș.a., au avut diverse comunicări publice prin care subliniază efectele extrem de dăunătoare pe care proiectul le implică. De asemenea, câteva asociații au intentat un proces care vizează suspendarea executării actului administrativ autorizat anul trecut. Procesul este intentat contra Consiliului Județean Hunedoara, Consiliului Județean Gorj și Hidroelectrica, iar numărul dosarului este 30624/3/2016. Pronunțarea a fost amânată de câteva ori, iar următoarea înfățișare are loc vineri, 19 mai 2017, la Tribunalul București’, arată sursa citată.
În plus, Administrația Parcului Național Defileul Jiului va organiza în data de 31 mai 2017, la Centrul de Vizitare din localitatea Bumbești Jiu (județul Gorj), o consultare publică cu privire la acest proiect. ‘De-a lungul anilor Valea Jiului a fost furată din toate părțile și pe toate planurile. Este momentul să lăsăm pesimismul și pasivismul în Valea Jiului și să luptăm împreună pentru ceea ce este al nostru și reprezintă atuul principal al zonei: povestea spectaculară creată de natură. Este momentul să acționăm și să nu devenim complici la moartea uneia dintre cele mai frumoase creații naturale’, susține Adina Vințan, inițiatoarea proiectului Valea Jiului Society.
Pe de altă parte, potrivit organizației WWF, în ceea ce privește procedura de autorizare a amenajării hidroenergetice — Defileul Jiului, aceasta ignoră Directiva Cadru privind Apa, Directivele Habitate și Păsări, respectiv Directiva EIA, ducând la deterioarea peisajului, cu mai multe clase de calitate a elementelor hidromorfologice și pierderea unor habitate și specii de interes comunitar. Suprafața Parcului se suprapune cu cea a sitului desemnat la nivel european pentru protecția speciilor și habitatelor (ROSCI0063).
Proiectul, localizat în Parcul Național Defileul Jiului presupune captarea Jiului atât la Livezeni, cât și în zona Văii Dumitra (și la intrarea în Defileu, și la mijlocul Defileului), precum și captarea afluenților Dumitra și Bratcu.
‘Proiectul în cauză a obținut acte de reglementare cu privire la protecția mediului anterior transpunerii Directivelor sus-menționate în legislația românească. Ulterior, lucrările au fost sistate pentru o perioadă de câțiva ani, între timp intrând în vigoare o serie de acte normative care transpun în România legislația europeană și intervenind o serie de elemente noi. Exemple de elemente noi care nu au fost luate în considerare la momentul avizării proiectului sunt: declararea Sitului Natura 2000, impactul cumulat cu alte proiecte noi, schimbările climatice, etc. — toate acestea impuneau reluarea procedurii de avizare. În cazul de față, Hidroelectrica SA a omis notificarea autorității competente pentru protecția mediului (ANPM) cu privire la modificările intervenite. Aplicabilitatea OUG 195/2005 acestui caz este confirmată și de către Ministerul Mediului și Pădurilor prin adresa nr. 162115/04.03.2010 ca răspuns la sesizarea nr. 42/12.01.2010, transmisă de Administrația Parcului Național Defileul Jiului’, explică reprezentanții WWF.
Organizațiile de mediu susțin la unison faptul că proiectele prevăzute în bazinul Jiului presupun intervenții structurale majore, derivații semnificative de apă, de mai mult de două ori debitul mediu multianual, cu consecințe semnificative asupra hidromorfologiei, asupra habitatelor de hrănire și reproducere și, nu în ultimul rând asupra continuității longitudinale a râurilor.
‘În concluzie, din analiza documentației existente rezultă că starea corpurilor de apă va fi deteriorată și obiectivele mediu conform Directive Cadru privind Apa vor fi imposibil de atins. Aceeași concluzie este valabilă și cu privire la starea de conservare a anumitor habitate și specii protejate prin legislația națională și comunitară/Directiva Habitatate și Directiva Păsări. În consecință, WWF consideră eronată decizia ANPM de a nu relua procedura de evaluare adecvată si de evaluare a impactului asupra mediului. În opinia noastră este imperios necesară sistarea lucrărilor și reluarea procedurii de avizare cu parcurgerea etapelor de evaluare adecvată și evaluarea impactului asupra mediului incluzând impactul asupra stării ecologice a corpurilor de apa potențial afectate de acest proiect’, atenționează WWF.
Parcul Național Defileul Jiului (PNDJ), constituit de-a lungul văii formate de râul Jiu, între Masivele Parâng și Vâlcan, ocupă o suprafață de peste 11.100 hectare, împărțită între județele Gorj și Hunedoara, zona fiind acoperită aproape în totalitate de păduri de fag și de gorun (85%). De altfel, o parte dintre aceste păduri sunt considerate virgine și cvasi-virgine.
Parcul cuprinde numeroase grote, forme carstice, puțuri naturale și avenuri, reprezentând, totodată, locul ideal pentru numeroase specii de animale, peste 400, dintre care unele pe cale de dispariție și protejate de legi naționale și internaționale, dar și peste 700 de specii de plante deosebite. Cercetările științifice în zonă, începute în anul 2004, au stabilit un prim inventar al speciilor de floră și faună, dar și al celor mai importante habitate ce se pot întâlni în Parcul Național Defileul Jiului. Acest inventar cuprinde un număr total de 1.142 de specii, dintre care 441 specii de faună — 168 protejate — și 701 specii de floră, din care 35 protejate, atât la nivel național, cât și internațional.
Dintre speciile de faună protejate, cele mai cunoscute sunt: ursul brun, lupul, râsul, vidra, în timp ce erbivorele sunt reprezentate de căprior, cerb și capră neagră, declarată monument al naturii. În pădurile Parcului trăiesc diferite specii de chiroptere, printre care se numără speciile vulnerabile: liliacul mare cu nas potcoavă, liliacul cârn, liliacul cu aripi lungi, dar și unele specii periclitate, precum liliacul mic cu urechi de șoarece sau liliacul mare cu bot ascuțit.
Habitatele reprezentative ale zonei sunt pădurile de fag, de gorun, pădurile aluviale de anin (arin) negru de pe cele două maluri ale Jiului și în vecinătatea DN 66 Bumbești Jiu — Petroșani, dar și pajiștile montane cu țăpoșică (Nardus stricta).
Foto: Călin Dejeu
[slideshow_deploy id=’17636′]