Penitenciarul Deva organizează cea de-a cincea ediție a Expoziției Naționale de Artă Plastică desfășurată sub genericul ”Penitență, Artă şi Speranță”.
Lucrările expoziționale sunt realizate de către deținuții aflați în custorie în penitenciarele Aiud, Arad, Bacău, Codlea, Craiova, Deva, Drobeta Turnu Severin, Gherla, Iași, Mărgineni, Oradea, Satu Mare, Tichilești, Târgu Jiu, Timișoara și Vaslui.
Evenimentul expozițional se realizează în colaborare cu Teatrul de Artă din municipiul Deva, Administrația Națională a Penitenciarelor, prin participarea unui număr de 16 unități penitenciare.
Vernisajul expoziției va avea loc în data de 25 mai 2017, începând cu orele 12.00, la Teatrul de Artă din Deva, iar lucrările vor fi expuse publicului până la data de 10.06.2017.
”Prin desfășurarea acestei activități se preconizează formarea unor atitudini prosociale, încurajarea afirmării persoanelor private de libertate în domeniul artistic, participarea acestora la activități valorizatoare, dezvoltarea relațiilor de colaborare cu unitățile penitenciare din țară, precum şi cu partenerii externi din comunitate, care pot sprijini organizarea şi desfășurarea activităților artistice, precum şi promovarea în comunitate a unei imagini pozitive a sistemului penitenciar și a problematicii reintegrării sociale a persoanelor private de libertate”, spune comisarul de penitenciare Anuța Burdușel.