Compania Delgaz Grid (fosta E.ON Distribuţie România) a depistat în primele patru luni ale acestui an aproximativ 900 suspiciuni de consumuri frauduloase, prejudiciul total estimat fiind de aproximativ 2,5 milioane de lei.
Din totalul cazurilor 442 reprezintă consum fraudulos de gaze naturale (în cele 20 de judeţe din Transilvania, Moldova şi Banat), iar 454 sunt sustrageri de energie electrică (în zona Moldova). În judeţul Hunedoara au fost identificate 19 situaţii de consum fraudulos de gaze naturale.
Combaterea intervenţiilor neautorizate la aparatele de măsură, atât la instalaţiile de gaze naturale, cât şi la cele de energie electrică, precum şi a improvizaţiilor efectuate în scopul consumului neautorizat de energie reprezintă o preocupare constantă a Delgaz Grid. Aceste intervenţii aduc prejudicii importante şi, totodată, pot genera incidente deosebit de grave, cu însemnate pagube materiale şi/sau victime umane.
De aceea, prin intermediul echipelor specializate, sunt efectuate permanent verificări în teren, rolul acestora fiind de a depista sustragerile de gaze naturale şi/sau energie electrică din reţelele de distribuţie. Verificările în teren au la bază programe informatice şi instrumente moderne pentru a identifica eventualele consumuri frauduloase la consumatori, prin ocolirea mijloacelor de măsură sau prin intervenţii asupra acestora.
Prin modificarea unor componente din instalaţiile de gaze naturale şi/sau energie electrică, ori prin realizarea de improvizaţii, atât persoanele care fac astfel de intervenţii, cât şi cei din jur, sunt expuşi pericolelor de incendii, explozii, electrocutări. Totodată, consumatorii sunt afectaţi direct prin întreruperea alimentării cu gaze naturale şi/sau energie electrică.
Delgaz Grid subliniază faptul că aceste intervenţii asupra echipamentelor de măsură a consumului de gaz şi/sau energie electrică, în scopul înregistrării unui consum mai mic decât cel real, reprezintă furt calificat, infracţiune prevăzută şi sancţionată ca atare de Codul Penal. Tocmai de compania colaborează cu instituţiile abilitate ale statului pentru identificarea acestor situaţii. Acest lucru nu este numai în beneficiul companiei, fiind în egală măsură, şi în interesul consumatorilor oneşti, care pot fi afectaţi, direct sau indirect, de asemenea situaţii.
Compania recomandă consumatorilor să nu accepte “ofertele” venite din partea anumitor persoane şi să nu permită accesul acestora la instalaţiile de gaze naturale şi/sau energie electrică, în vederea efectuării unor modificări de orice natură, menite a împiedica înregistrarea cantităţilor reale de gaze naturale şi/sau energie electrică consumate.
Nu în ultimul rând, Delgaz Grid face apel la spiritul civic al cetăţenilor pentru a sesiza organele de cercetare penală și/sau compania noastră, dacă au cunoştinţă de existenţa unor intervenţii neautorizate la instalaţiile de gaz şi/sau electricitate, intervenţii ce pot duce la importante pagube materiale şi/sau pierderi de vieţi omeneşti.
[slideshow_deploy id=’13835′]