A dat 12 mii de lei pe tinichele

Un octogenar din municipiul Vulcan s-a gândit că a făcut o afacere după ce a cumpărat mai multe bijuterii cu 12 mii de lei.

Omul a căzut în plasa a doi escroci și abia mai târziu, după ce s-a dus la un amanet pentru verificarea podoabelor, a descoperit că sunt de tinichea și nu din aur. ”În data de 22.05.2017 de către un bărbat în vârstă de  85 de ani, din municipiul Vulcan, care a reclamat că, în jurul orei 13:30, a fost abordat pe strada Nicolae Titulescu, din Vulcan, de doi bărbaţi necunoscuţi, care i-au solicitat o sumă de bani în schimbul mai multor bijuterii. Octogenarul a fost de acord și i-a invitat pe cei doi la domiciliul său, unde le-a oferit 12.000 de lei pentru mai multe bijuterii de culoare galbenă-aurie ce păreau a fi din aur (două lănțișoare, două brățări şi un inel)”, a declarat subcomisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Bătrânul a anunțat Poliţia Municipiului Vulcan că a fost înșelat iar polițiștii încearcă să-i găsească pe escroci.

[slideshow_deploy id=’19661′]



(Următoarea știre) »