Circulația rutieră pe cele mai înalte vârfuri montane de pe Transalpina ar putea fi redeschisă în 1 iunie
Circulația rutieră pe Transalpina, drum care leagă județele Alba, Vâlcea, Hunedoara şi Gorj pe un traseu montan, care oferă priveliști superbe, ar putea fi redeschisă de 1 iunie.
Drumarii lucrează cu mai multe utilaje pentru deszăpezirea șoselei.
Circulaţia rutieră pe DN 67C, care leagă judeţele Alba, Vâlcea, Hunedoara şi Gorj pe traseul montan, esten închisă până pe 31 mai, din cauza condiţiilor de iarnă, dar reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu-Jiu susţin că măsura nu va fi prelungită.
„În fiecare dimineaţă, la ora 08.00, are loc o analiză a activităţii pe DN 67 C, împreună cu directorul regionalei, domnul Bogdan Bratu, care a solicitat să luăm măsuri urgent, să accelerăm ritmul activităţii pe DN 67 C, pe Drumul Regelui. S-a dispus să fie dislocaţi muncitorii de la districtele din Secţia Gorj, din Secţia Târgu-Jiu şi de la Vâlcea. Sunt muncitori şi dinspre Gorj, dinspre Novaci şi dinspre Obârşia Lotrului. Miercuri trebuie să filmăm ce s-a făcut până acum, urmând ca după-amiază directorul regional să-l informeze pe domnul ministru Cuc. Din două în două zile, domnul Cuc, ministrul Transporturilor, a solicitat prezentarea situaţiei activităţilor de pe DN 67 C Transalpina”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Ion Tudor, directorul SDN Târgu-Jiu.
[slideshow_deploy id=’27126′]