Amenzile inspectorilor Antifraudă au fost anulate de instanță

Emil Părău a reușit să facă dovada bunei-credințe în fața instanței de fond și astfel să-i fie anulate sancțiunile aplicate de inspectorii ANAF-Antifraudă, în urma unei acțiuni de amploare derulată în stațiunea din vestul Văii Jiului. Decizia instanței de fond nu este definitivă și poate fi atacată de ANAF.

 

O acțiune de amploare derulată în Straja, în februarie 2016, avea să se lase cu amenzi de aproape jumătate de milion de lei, confiscări de bani și suspendarea activității unor cabanieri. Acțiunea pentru descurajarea evaziunii fiscale în zonele turistice a fost împinsă până la limita legii au susținut cabanierii, iar cel puțin unul dintre ei a și reușit să dovedească în fața judecătorilor acest lucru. Astfel, principalul investitor din stațiune, Emil Părău a fost sancționat cu două amenzi, una în valoare de 17 mii de lei iar cealaltă de 9000. În viziunea inspectorilor de la Antifraudă, Părău a încălcat legea după ce a vândut pachete turistice la un târg de profil deși eliberare chitanță și factură clienților. Investitorul a considerat abuzive amenzile, în condițiile în care a respectat legislația și le-a contestat în instanță. Judecătoria Petroșani a admis acțiunea lui Emil Părău Ilie și a înlocuit amenzile contravenţionale în suma de 17500 lei respectiv 9000 lei, cu sancţiunea avertismentului. Soluția instanței de fond poate fi atacată cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare de către Direcţia Regională Antifraudă Fiscală nr.4 Târgu Jiu, instituția care a derulat acțiunea de control. Controlul derulat în Straja s-a lăsat cu amenzi de sute de mii de lei și avertismente. În total, cabanierii au primit amenzi de 411.500 de lei, confiscări de sume și venituri ilicite în cuantum de 14.141 de lei.

[slideshow_deploy id=’13837′]