Valea Jiului a devenit, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o zonă cosmopolită, în special, datorită importului de forţă de muncă.

Forţă de muncă necesară punerii pe picioare a industriei miniere. Printre muncitorii de diverse etnii, veniţi din toate colţurile Imperiului Austro – Ungar, s-au numărat şi italienii care au lucrat la construirea căii ferate care lega Simeria de Petroşani. Aceştia au reuşit să-şi conserve identitatea timp de două secole, dovada acestui lucru fiind existenţa Asociaţiei Emigranţilor din Bellunesi „Jiu – Piave”, alcătuită din descendenţii italienilor sosiţi în  România în căutarea unei vieţi mai bune.

După aproape 150 de ani, de la sosirea italienilor în „Valea Plângerii”, la iniţiativa urmaşilor acestora din Belluno, în colaborare cu reprezentanţii Asociaţiei „Bellunesi nell Mundo – Jiu – Piave”, au fost parafate actele de înfrăţire dintre localităţile Ponte nelle Alpi şi Petroşani. Asociaţia etnică voluntară din Valea Jiului a fost constituită în 1991 şi are în componenţă, mai ales, descendenţi ai italienilor proveniţi din regiunea Veneto. Importanţa acesteia constă, în principal, în mărturiile istorice referitoare la evoluţia zonei, din punct de vedere etnic. Afiliată Asociaţiei „Emigrati Bellunesi” din Italia, „Familia Emigranţilor Bellunesi Jiu – Piave” are ca ţel „întărirea raporturilor dintre descendenţii italienilor, recuperarea limbii italiene şi a dialectului originar, deschiderea unui canal pemanent de dialog între bellunesii din judeţul Hunedoara şi cei din regiunea din care au venit, găsirea şi reintegrarea tuturor descenendenţilor italieni de origine bellunesă actualmente rezidenţi în România”.

Istoria emigranţilor italieni în Valea Jiului începe în urmă cu aproape două secole, atunci când, împinşi de sărăcie, aceştia şi-au părăsit locurile natale, ajungând şi în România. Aici, erau la mare căutare dulgherii, tâmplarii, zidarii sau muncitorii specializaţi în construirea de poduri sau alte edificii. În Valea Jiului tocmai începuse exploatarea cărbunelui iar mâna de lucru era insuficientă pentru intensa activitate industrială preconizată a lua amploare aici. Nu de alta, dar, băştinaşii din zonă (momârlanii) refuzau să se angajeze la mină. Din acest motiv, a devenit imperios necesară aducerea de muncitori din alte zone ale Imperiului. Aşa au ajuns aici şi italienii (cei mai numeroşi fiind cei din provincia Belluno) atraşi de câştigurile ce puteau fi obţinute din minerit dar şi din activităţile conexe. Adică exploatarea lemnului şi dezvoltarea infrastructurii (italienii au luat parte activă la construirea Defileului Văii Jiului dar şi a căii ferate ce lega Petroşaniul de Simeria). Conform unui recensământ din anul 1870, efectuat imediat după demararea exploatării cărbunelui, în Valea Jiului, din 12.671 de locuitori, 994 erau italieni. Adică aproape 10%…

O bună parte a italienilor „transferaţi” în Valea Jiului, în perioada 1868 – 1896, a lucrat la calea ferată Simeria – Petroşani. Construirea acesteia a demarat în primăvara anului 1868, inclusiv cu pietre din zidul cetăţii dacice de la Băniţa, fiind dată (provizoriu) în exploatare pe data de 18 august 1870. Pentru realizarea lucrărilor a fost nevoie de zidari şi cioplitori în piatră calificaţi, specialişti în această activitate fiind tot italienii. Din acest motiv lucrările au fost luate în antrepriză de Martina Giovanni care a adus din Italia încă 3.000 de oameni. Aceştia s-au instalat, în special, în Băniţa şi Merişor. Mulţi dintre ei nu au mai revenit acasă, alegând să rămână în Valea Jiului, unde au avut o contribuţie importantă şi la realizarea altor construcţii reprezentative pentru Petroşani (în special).

Venirea masivă a muncitorilor străini, nu doar a italienilor, a schimbat, pentru totdeauna, componenţa etnică a populaţiei din Valea Jiului. În prezent, însă, numărul italienilor a scăzut simţitor, cei mai mulţi dintre ei devenind români.

[slideshow_deploy id=’24093′]