Doi adolescenți și un adult- cercetați pentru că au spart un bar
Cei trei sunt acuzați de furt calificat pentru că au dat o spargere la un local din centrul Petroșaniului și au furat toți banii găsiți în casă.
Hoții au profitat de greșeala angajaților barului, după ce aceștia au lăsat un geam întredeschis pentru a se aerisi peste noapte. Hoții au fost văzuți de un locuitor din apropierea localului care a dat alerta la 112. ” La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat faptul că persoane necunoscute, profitând de faptul că personalul barului a lăsat un geam tip termopan în poziția rabatat (facilitând astfel deschiderea cu ușurință a geamului alăturat), au pătruns în interiorul barului, de unde au sustras 1.070 de lei. În urma activităților investigative, polițiștii au identificat trei persoane din municipiul Lupeni, (un bărbat în vârstă de 33 de ani, o minoră de 15 ani și un minor de 14 ani), asupra cărora a fost găsită, în urma controlului corporal, suma de bani sustrasă”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Individul de 33 de ani a fost reținut de polițiștii și pentru furt calificat, în dosar fiind cercetați și cei doi minori.
[slideshow_deploy id=’20328′]