Transalpina a fost redeschisă
Circulația rutieră a fost redeschisă pe Transalpina. Comisia s-a întrunit în cursul zilei de astăzi, iar în urma analizelor efectuate s-a decis că circulația se poate redeschide. Există însă mici modificări. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că începând de astăzi, 29.05.2017, ora 14:00, a fost redeschisă circulația rutieră pe DN 67C, pe sectorul de drum cuprins între km 34+500 – km 59+800.
“Precizăm că din cauza vizibilității reduse (ceață densă) accesul autovehiculelor în intervalul orar 20:00 – 07:00 este strict interzis. Având în vedere dificultatea acestui traseu (multiple curbe periculoase și altitudinea ridicată), viteza maximă de circulație pe sectorul de drum menționat este de 30 km/h. Accesul pe acest tronson de drum este permis doar autovehiculelor cu tonaj mai mic sau egal de 7,5 t. Mențonăm că în perioada următoare utilaje ale CNAIR SA vor fi prezente pe drum pentru a interveni ori de câte ori este nevoie.Zăpada depusă pe carosabil a fost înlăturată, s-au finalizat marcajele rutiere şi au fost montate toate elementele de siguranţă şi de semnalizare deteriorate pe timpul iernii, astfel încât comisia întrunită ca urmare a deciziei directorului general al CNAIR S.A și formată din reprezentanţi ai Companiei şi ai Poliţiei Rutiere din judeţele Vâlcea şi Gorj, a decis deschiderea circulației rutiere pe Transalpina în condiții de siguranță a traficului ”, arată comunicatul CNAIR.
Transalpina, denumită și „Drumul Regelui” face legătura între Transilvania și Oltenia. Aflată la peste 2.000 de metri altitudine, Transalpina este cel mai înalt drum din România care poate fi traversat cu maşina, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). În anul 2009 a început asfaltarea și modernizarea acestui drum pe o distanţă de 148 de kilometri, între Sebeş, judeţul Alba si Bengești, judeţul Gorj. În 2012 pe mai mult de 99% din traseul Transalpinei primul strat de asfalt a fost așternut.
[slideshow_deploy id=’17636′]