Guvernul vrea să reducă anul viitor impozitul pe venit, de la 16 la 10 la sută. Creşterile salariale din sănătate şi educaţie aproape nu se vor simţi în buzunarele angajaţilor
Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor, a declarat cu privire la creşterile salariale din sănătate şi educaţie că acestea aproape nu se vor simţi în buzunarele angajaţilor, iar impactul majorărilor va fi aproape neutru asupra salariilor nete. Sindicaliştii susţin însă că unele categorii profesionale vor primi chiar mai puţini bani la salariu.
Ministrul de Finanţe a spus pentru presa străină că medicii şi dascălii vor primi foarte puţini bani în plus pe carduri în urma creşterii salariilor. Asta după ce cabinetul Grindeanu a anunţat că va dubla salariile medicilor şi că dascălii vor primi cu 50% mai mult.
„Ceea ce nu s-a înţeles încă de către opinia publică este că majorările salariale din sectorul public introduse de lege includ contribuțiile la asigurările sociale. Impactul asupra salariilor nete va fi aproape neutru”, a afirmat oficialul român.
În interviul acordat agenţiei Reuters, Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a dat asigurări că, din ianuarie 2018, măsurile de relaxare fiscală prevăzute în programul de guvernare vor fi respectate.
Guvernul vrea să reducă anul viitor impozitul pe venit, de la 16 la 10 la sută. Viorel Ştefan a adăugat că ministerul Finanţelor încă evaluează impactul reducerii şi că se gândeşte dacă măsura va fi aplicată în trepte.
Țara cheltuie aproximativ 20% din PIB pentru salariile angajaților şi pensionarilor de stat, precum şi pentru asistență socială. Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, susţine că sunt categorii profesionale care vor primi mai puţini bani la salariu conform grilei actuale.
stiripesurse.ro
[slideshow_deploy id=’19661′]