Atenționare meteo actualizată: COD GALBEN de ploi torențiale și vijelii, în HUNEDOARA și alte 27 de județe, joi, până la ora 23.00

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat, joi, atenționarea meteo de cod galben emisă miercuri. Numărul județelor care se află sub Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate a fost redus la 28, de la 36 anterior.

Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 10:00  – 23:00, instabilitatea atmosferică se va menține accentuată în zonele montane, în Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Munteniei, nordul Olteniei, sudul Moldovei și în Dobrogea.

În aceste zone vor fi averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 20…30 l/mp și pe spații restrânse 50…60 l/mp.

Mai ales în sud-estul teritoriului se vor semnala descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină.

De joi seara, de la ora 23.00, până vineri  – 9 iunie la ora 10.00,  în Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, vor mai fi averse, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp și izolat 35…40 l/mp.

Pe arii restrânse se vor semnala descărcări electrice, iar vântul va prezenta intensificări temporare îndeosebi în Moldova, Bărăgan și Dobrogea, cu viteze la rafală de 50…55 km/h.

ziarulunirea.ro

[slideshow_deploy id=’24093′]