Din ce în ce mai puțini donatori
Statistica întocmită la nivelul județului Hunedoara arată că numărul celor care merg să doneze sânge a scăzut de la un an la altul. Dacă în anul 2014 erau peste 4200 de donatori la nivel de județ, în 2015 s-a înregistrat o ușoară scădere.
Anul trecut a fost o scădere semnificativă, numărul donatorilor ajungând la puțin peste 5700. Primul trimestru al acestui an arată că peste 1400 de persoane au trecut pe la centrele de transfuzie pentru a dona sânge, iar dacă tendința se menține pe tot parcursul anului, numărul donatorilor ar putea crește semnificativ. Statistica a fost realizată de DSP Hunedoara cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge.
”Ziua de 14 iunie este stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ca Zi Mondială a Donatorului de Sânge. Hotărarea a fost luată pentru a marca data naşterii, în 1868, a vienezului Karl Landsteiner, omul care a descoperit grupele de sânge şi care, pentru reuşita sa, a primit premiul Nobel în anul 1930. Această zi a fost desemnată, în 2005, de către Adunarea Mondială a Sănătaţii, forul suprem al OMS, pentru a fi sărbătorită anual şi marchează aprecierea şi recunoştinţa faţă de donatorii voluntari de sânge.
Datorită descoperirii lui Karl Landsteiner sunt salvate anual, prin transfuzie, milioane de vieţi omeneşti, aflate în pragul morţii din cauza accidenelor de circulaţie, a unor boli, naşterilor cu probleme grave şi altor situaţii care necesită inervenţia terapeutică. (…) În fiecare minut este nevoie continuă de sânge din cauza perioadei scăzute de viaţă a componentelor sale. Extremele sunt eritrocitele (globulele roşii), care pot fi stocate 35 de zile şi trombocitele (factori ai coagulării sangvine) care au o perioadă de viaţă de numai 5 zile. În fiecare an se donează peste 80 de milioane de unităţi de sânge, însă doar 38% dintre acestea se colectează în ţările în curs de dezvoltare, ţări în care trăieşte 82% din populaţia lumii. Mai mult, în multe ţări pacientul depinde de sângele donat de familie sau prieteni. 65% din transfuziile de sânge în ţările cu venituri mici sunt date copiilor sub vârsta de cinci ani. În lume sunt 108 milioane donaţii de sânge în fiecare an.
În Uniunea Europeană, în medie 7% din populaţie donează sânge.
În România, există un număr mic de donatori raportat la cei din celelalte ţări ale U.E., numai 1,7%; faţă de Danemarca 10%, Anglia 9%, Olanda 8%. Totuşi, în ultimii ani s-a observat o uşoară creştere a numărului donărilor de sânge, fapt explicat, poate, prin mai buna informare şi mediatizare care s-a realizat cu ocazia campaniilor desfăşurate de-a lungul anilor. 62 țări colectează 100 % din oferta lor de sânge de la donatori voluntari de sânge (neplătiţi)”, se arată în comunicatul DSP Hunedoara. La nivelul județului sunt organizate o serie de acțiuni dedicate evenimentului.
[slideshow_deploy id=’43281′]