CS Inter Petrila aduce Cupa României, faza județeană, la Petrila

Event-ul județean, Cupa României, s-a încheiat sâmbătă pe stadionul „Michael Klein” din Hunedoara. Finalista se desemnează prin lovituri de departajare, după 120 de minute de joc încheiate la egalitate (1 – 1) între cele două echipe calificate pentru finala Cupei României, Inter Petrila și Retezatul Hațeg.

Un meci foarte greu pentru echipa de pe Jiul de Est, Inter Petrila, având în vedere faptul că se apropie barajul pentru Liga a III -a, iar jucătorii petrileni trebuiau să treacă cu brio, fără lovituri sau accidentări, fapt de care echipa din Țara Hațegului, Retezatul Hațeg, a încercat să profite dar, în final, fără succes.

Stadionul Michael Klein din Hunedoara, gazda event-ului județean, sâmbătă, 10 iunie 2017, ora 17,30, Finala Cupei României – Faza Județeană, spectatori aproximativ 200. Mai bine de jumătate dintre suporterii veniți la meci au fost cei petrileni, de toate vârstele, așa cum aceștia și-au obișnuit echipa însoțindu-i peste tot în deplasări, marcând astfel un nou început al fenomenului suporteri pe stadioane, nemaivăzut de o bună bucată de vreme pe stadioanele județene.

Cele două echipe aflate în confruntare încep partida cu sârg, lucru dovedit prin nenumăratele ocazii rămase însă fără transformare. Egalitatea, 1 – 1, este stabilită în prima parte a celor 90 de minute regulamentare de joc, primul gol fiind marcat de Iosf Kalai (min. 36) pentru Inter Petrila, urmat, la numai cinci minute, de Ovidiu Popesc pentru Retezatul Hațeg. Repriza secundă nu aduce modificări pe tabela de marcaj, decât o altă rundă de ocazii nemarcate, de ambele părți, astfel se ajunge la cele două reprize de prelungiri.

Suporterii Inter Petrila – Generații

Cu toată epuizarea sportivilor datorată celor 90 de minute de joc intens al ambelor echipe, nici de această dată nu se modifică tabela de marcaj, urmând loviturile de departajare.

Inter Petrila trece printr-o fază a emoțiilor fiind prima care ratează însă, Retezatul Hațeg urmează să rateze de două ori, cu un șut în bară și altul peste poartă. Au marcat de la 11 metri, pentru Hațeg: Vîrlan Andrei, Maier Sergiu, Pop Fabian, Simoneac Mihai și Vişan C-tin. Pentru Inter Petrila: Drăgoescu Răzvan, Kalai Iosif, Keszeg Bogdan, Torkoş Ionuţ, Agapi Adrian și Câmpean Adrian.

Astfel, se mai scrie o pagină în istoria sportului din Orașul Petrila, campioana județului Hunedoara, Inter Petrila, aducând Cupa României acasă, la Petrila. Surpriza sportivilor a fost momentul când aceștia au ajuns acasă, sute de oameni așteptându-i la scena Festivalului Meșteșugarilor, aflat în derulare, aclamați îndelung de cei prezenți până târziu în noapte. După încheierea partidei, primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, a transmis sportivilor felicitările și susținerea lui pentru tot ce va urma în fotbalul petrilean, subliniind faptul că, citez: „A fost o victorie meritată!”.

Următorul event la Petrila, 17 iunie 2017, ora 18,00, Satdionul Perângul va găzdui turul pentru barajul de promovare în Liga a III-a. Inter Petrila va întâlni CS Ghiroda din județul vecin. Baftă Inter! Forza Inter!

[slideshow_deploy id=’13835′]