Investitori pentru petrileni
Administrația locală de la Petrila va organiza o licitație publică în vederea concesionării unei suprafețe de teren pentru realizarea unor hale de producție. Este vorba de proiectul întors de Prefectura Hunedoara. edilii au remediat deficiențele, astfel că a fost aprobat proiectul de hotărâre “privind aprobarea concesionării prin licitație publică a unei parcele de teren în suprafață de 5955 mp evidențiat în CF nr. 63358 Petrila în vederea construirii unei hale de 3500 mp, rampă de ridicare și parcare pentru activități productive”.
“Având în vedere solicitarea Energy Group Corporation, reprezentată prin d-ul Giuseppe Pulitan, înregistrată la sediul Primăriei Petrila sub nr. 1870/2017, prin care solicită concesionarea unei parcele de teren în suprafață de 6000 mp, în vederea construirii unei hale pentru desfășurarea unor activități de producție, ținând cont că societatea va realia activități de producție urmând să creeze aproximativ 30 de locuri de muncă venind în sprijinul comunității locale, totodată prin atribuirea contractului de concesiune pentru terenul mai sus menționat se vor aduce venituri la bugetul local, crescând potențialul economic al zonei (…) propun Consiliului Local dezbaterea ți aprobarea proiectului în forma prezentată”, arată proiectul de hotărâre.
Potrivit documentației, administrația locală de la Petrila ar urma să încaseze o redevență de 0,2 lei/mp/an, timp de 49 de ani, “cu posibilitatea de prelungire cu jumătate a contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică”.
[slideshow_deploy id=’27028′]